Nicușor Dan îl omagiază pe Vaclav Havel, la 90 de ani de la naștere

Publicat: 05 10. 2026, 14:46

Cu puțin timp înainte să debuteze noile consultări de la Palatul Cotroceni, Nicușor Dan a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care îl omagiază pe Vaclav Havel, la 90 de ani de la naștere. Acesta a fost dramaturg și activist pentru drepturile omului, iar în 1989 a devenit preşedintele Cehoslovaciei și, ulterior, în 1993, al Republicii Cehe.

Pe rețelele de socializare, Nicușor Dan a transmis un mesaj la 90 de ani de la nașterea fostului șef de stat. Președintele României l-a descris pe Havel drept un model de curaj în lupta împotriva comunismului și pentru transformarea democratică a Cehoslovaciei și, ulterior, a Cehiei.

 Loading ...

Mesajul lui Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook

„Un omagiu pentru Václav Havel, la 90 de ani de la naștere. A fost un model prin curajul și eficiența disidenței față de regimul comunist, a fost un model în politica postcomunistă, contribuind decisiv la transformarea democratică a țării (Cehoslovacia, apoi Cehia)”, a notat Nicușor Dan pe Facebook.

A fost în detenție, apoi a devenit președinte

Scriitorul și dramaturgul Vaclav Havel a fost una dintre figurile principale ale opoziției față de regimul comunist din Cehoslovacia. A fost fondator al Cartei 77 și unul dintre primii săi purtători de cuvânt. Activitatea sa l-a dus în repetate rânduri în detenție. Cea mai lungă perioadă a fost între 1979 și 1983.

Astăzi, 5 octombrie, Vaclac Havel ar fi împlinit vârsta de 90 de ani. Scriitorul și activistul Vaclav Havel a devenit președintele Cehoslovaciei în decembrie 1989. Havel a fost una dintre personalitățile importante ale Europei de la finalul secolului XX. În timpul mandatului său, Cehoslovacia a fost printre primele state est-europene invitate să adere la NATO.

A fost unul dintre liderii Revoluției de Catifea din 1989. În 1993, după separarea pașnică a țării, Havel a devenit primul președinte al Cehiei. Havel a murit în 2011, la 75 de ani. Este cunoscut pentru apărarea drepturilor omului și opoziția față de totalitarism.

Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto