Nicușor Dan se întâlnește mâine la Paris cu Witkoff și Kushner, la o reuniune a „Coaliției de Voință”. Subiectul Venezuela este pe masă și participă șeful militar al NATO

Publicat: 05 01. 2026, 21:14
sursa foto: Mediafaxfoto

Emisarul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, vor călători la Paris, acolo unde vor participa marți la o reuniune a aliaților Ucrainei, a spus luni un oficial al Palatului Élysée. Și Nicușor Dan va fi acolo.

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, nu va fi prezent „din motive evidente”, a spus oficialul francez, făcând referire la situația din Venezuela, potrivit Politico.

„Ne-am străduit să-i apropiem pe americani de noi, fără a ne resemna vreodată cu ideea ca SUA abandoneze Ucraina. Am reușit în acest exercițiu de reconvergență între Ucraina, Europa și America”, a subliniat oficialul de la Élysée.

De precizat este că, la reuniunea Coaliției de Voință”, care va avea loc marți la Paris, sunt așteptați circa 27 de lideri, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum și de comandantul militar suprem al Alianței Nord-Atlantice, generalul Alexus Grynkewich.

sursa foto: MediafaxFoto/Facebook

De asemenea, Franța și Marea Britanie, care coordonează Coaliția de Voință, urmăresc obțină un consens asupra a cinci teme importante: mecanismele de monitorizare a unei eventuale încetări a focului între Rusia și Ucraina, sprijinul acordat armatei ucrainene, constituirea unei forțe multinaționale de reasigurare în Ucraina după încheierea războiului, angajamentele de sprijin pentru Kiev în cazul încălcării armistițiului de către Moscova, dar și acorduri pe termen lung privind cooperarea în domeniul apărării cu Ucraina.

Și președintele României, Nicușor Dan, va participa marți la această reuniune a șefilor de stat și de guvern ai Coaliției de Voință, de la Palatul Élysée, a mai spus, duminică, Administrația Prezidențială.

Autorul recomandă:

Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Când intră în vigoare