„Nod de gaze” în Turcia. Președintele Erdogan are planuri mari: ”Ne pregătim să construim o piaţă avansată a gazelor naturale, sperăm că vom începe să le folosim anul viitor”

Publicat: 13 11. 2022, 11:45
Actualizat: 13 11. 2022, 11:48
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei / Foto - Profimedia Images

Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a declarat sâmbătă că zăcământul de gaze din Marea Neagră al Turciei este pe cale să intre în exploatare anul viitor, aşa cum s-a promis. Oficialul a mai precizat că lucrările au fost accelerate, scopul fiind acela de a-l conecta la infrastructura naţională.

În schimb, Erdogan nu a menţionat Rusia în discursul său. Asta, în ciuda faptului că, în ultimele săptămâni, preşedintele rus Vladimir Putin a repetat că un hub de gaze naturale ar putea fi înfiinţat destul de repede în Turcia, prognozând că mulţi clienţi europeni vor apărea pe o astfel de piaţă.

Forarea a nouă, din cele zece puţuri din prima fază a zăcământului de gaze Sakarya, finalizată

Președintele turc a declarat, la inaugurarea unei conducte de gaze naturale în nordul provinciei Kastamonu, că forarea a nouă din cele zece puţuri din prima fază a zăcământului de gaze Sakarya, de pe fundul mării, a fost finalizată.

”Sperăm că vom începe să folosim aceste gaze anul viitor”, a spus Erdogan, potrivit Reuters, citat de news.ro.

Mai mult, potrivit informațiilor apărute, Turcia a descoperit gaze naturale în largul coastei sale de nord în 2020 şi de atunci a estimat volumele la 540 de miliarde de metri cubi (bcm). Totodată, a fost construită” o bază energetică”  în Sakarya şi va deveni o piaţă de referinţă pentru gaze naturale, cu includerea livrărilor interne, a spus Erdogan.

”Ne pregătim să construim o piaţă avansată a gazelor naturale în care mai multe produse, mai multe contracte se unesc pentru a forma preţuri de referinţă”, a spus preşedintele turc. 

„Nod de gaze” în Turcia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat, miercuri, că a convenit cu omologul său rus Vladimir Putin să creeze un „nod de gaze” în Turcia, potrivit The Moscow Times, care citează agenția de presă de stat RIA Novosti.

Astfel, în timpul unui discurs adresat parlamentului turc, Erdogan l-a citat pe Putin, spunând că Europa ar putea să-și obțină aprovizionarea cu gaz de la hub-ul din Turcia.

Anunțul vine în contextul în care aprovizionarea Rusiei către Europa a fost întreruptă de sancțiunile legate de Ucraina și de scurgerile provocate la conductele Nord Stream care trec pe sub Marea Baltică.

Prețurile gazelor au crescut considerabil, de când Rusia a început invazia Ucrainei, iar Uniunea Europeană (UE) s-a chinuit să găsească surse alternative de energie după ce Rusia a decis să-și reducă livrările către Europa ca răspuns la sancțiunile occidentale.

Totuși, recent, gazele au început să se ieftinească, ajungând să coste la jumătate față de luna iunie. Mai mult, în unele porturi, vapoarele stau la coadă să descarce.

Specialiștii au explicat că temperaturile destul de ridicate, dar și oferta în creștere, mai ales de gaze naturale lichefiate, sunt principalii factori care au dus la ieftinire. La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotațiile erau în scădere marți, la ora prânzului – până la 116,5 euro pentru un megawatt-oră – fiind cel mai scăzut nivel înregistrat de la mijlocul lunii iunie și până acum.

Revenind la Turcia, care este membru NATO, acest stat are relații strânse atât cu Ucraina, cât și cu Rusia și a căutat să echilibreze relațiile în timpul conflictului din Ucraina, respingând sancțiunile occidentale împotriva Moscovei, dar criticând în același timp Rusia pentru ceea ce Kremlinul numește o „operație militară specială” în Ucraina. De asemenea, Turcia a livrat Kievului drone armate.

Relațiile Ankarei cu Rusia sunt complexe, cele două țări cooperând strâns în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, dar sunt în contradicție pe subiecte sensibile precum conflictele din Siria, Libia și Azerbaidjan, notează Digi 24.

Turcia a intermediat, alături de Organizația Națiunilor Unite (ONU), acordul din iulie pentru a debloca exporturile de cereale ucrainene din porturile sale de la Marea Neagră, în ceea ce rămâne singurul progres diplomatic semnificativ în conflictul de peste șapte luni început de Putin pe 24 februarie.