Noi detalii din ancheta în cazul crimei de la Măgurele. Mașina incendiată în care a fost găsit cadavrul aparține unei firme din Italia

Publicat: 08 05. 2022, 19:01
Actualizat: 08 05. 2022, 22:49

Cercetarea la fața locului efectuată de anchetatori în cazul crimei de la Măgurele scoate la iveală noi detalii care par să adâncească misterul identității victimei, atacatorului, dar și a circumstanțelor în care a avut loc actul criminal. Ultimele detalii aflate de GÂNDUL din surse judiciare precizează că, deși inițial cadavrul părea tranșat, trupul persoanei este întreg.

Mai mult decât atât, sursele judiciare citate de GÂNDUL afirmă că la față locului nu au fost reperate urme ale unei alte mașini. S-a identificat și proprietarul mașinii, această ar fi o firma din Italia. În continuare, vor fi analizate imaginile de pe camerele de luat vederi amplasate în apropierea zonei de intrare pe drumul ce ducea în câmpul de rapiță, precizează sursele noastre.

Deși primele informații au fost că în mașina incendiată a fost găsit cadavrul unei persoane care ar fi fost tranșată, ultimele detalii aflate de Gândul din surse judiciare sunt că trupul persoanei este întreg. Corpul a fost găsit într-o poziție chircită în partea din spate a mașinii spre portbagaj, dată fiind contorsionarea oaselor în poziție ciudată în urmă combustiei, iar autopsia care se face la Serviciul de Medicină Legală Ilfov va evidenția atât cauza morții cât și date legate de alte aspecte, precum substanță folosită la incendiere.

Sunt multe mistere legate de moartea persoanei încă neidentificate și anchetatorii nu exclud nicio varianta. Mașina incendiată va fi expertizată. La fel ca în cazul crimei de la Arad, la fața locului au acționat pompierii, și, din cauza intervenției cu spumă și apă, multe dintre urme se distrug fără intenție, ceea ce îngreunează muncă anchetatorilor.

Potrivit știrii inițiale, un craniu uman și fragmente de oase carbonizate au fost găsite în portbagajul unei mașini incendiate la marginea Bucureștiului.

Comunicatul IPJ Ilfov:

„La data de 7 mai a. c., în jurul orei 09:19, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că, la intrarea în orașul Măgurele arde o mașină. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din Măgurele si pompieri militari, pentru efectuarea de activități specifice din competență. Verificările și investigațiile sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt de drept și luarea măsurilor legale care se impun, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov.