O ambulanță SMURD a fost implicată într-un accident miercuri în Capitală. Cum s-a produs incidentul

Publicat: 25 03. 2026, 13:02
Actualizat: 25 03. 2026, 14:47

O ambulanță SMURD și alte trei mașini au fost implicate într-un accident produs miercuri în Capitală, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, relatează Mediafax.

Accident miercuri în Capitală

Din primele date ale polițiștilor, autovehiculul condus de un șofer în vârstă de 22 de ani, care se deplasa pe Bd. Iancu de Hunedoara,  atunci când a ajuns în dreptul Spitalului Grigore Alexandrescu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat într-o ambulanță SMURD, condusă de un bărbat în vârsta de 39 de ani, ce avea în funcțiune semnalele optice și acustice.

În urma impactului, au fost avariate și alte două mașini aflate în mișcare, iar în urma impactului, un pasager dintr-un autovehicul implicat, o femeie în vârstă de 27 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Polițiștii i-au testat pe șoferi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”.

Brigada Rutieră a emis un comunicat oficial

”La data de 25.03.2026, în jurul orei 10.10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Bd. Iancu de Hunedoara, în care au fost implicate patru autovehicule.

Din primele date, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani, care se deplasa pe Bd. Iancu de Hunedoara, când a ajuns în dreptul Spitalului Grigore Alexandrescu, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat in coliziune cu o ambulanță SMURD, condusă de un bărbat în vârsta de 39 de ani, ce avea în funcțiune semnalele optice și acustice. Din impact, au fost avariate și alte două auto aflate în mișcare.

În urma accidentului de circulație, un pasager dintr-un autovehicul implicat, o femeie în vârstă de 27 de ani, a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital. Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”.

Pe timpul efectuării cercetărilor, traficul a fost restricționat pe 1 și 2 pe Bd. Iancu de Hunedoara, dinspre Piața Victoriei către Calea Dorobanți.

În continuare, polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, se arată în comunicatul emis.


AUTORUL RECOMANDĂ