O celebră prezentatoare din Marea Britanie s-a retras din televiziune pe neașteptate. Vedeta ar fi fost ţinta unui asasinat

Publicat: 12 10. 2023, 12:38

Holly Willoughby, celebra prezentatoare de televiziune britanică.  a anunțat că se retrage, pe neașteptate, din cadrul emisiunii ”This Morning”. Vedeta ar fi fost ținta unui presupus complot de răpire și crimă.

”Am anunțat astăzi ITV că, după 14 ani, nu mă voi întoarce la „This Morning”. Toți cei care au lucrat vreodată în emisiune de-a lungul anilor, vă mulțumesc foarte mult. Acesta este un rămas bun atât de dificil, ești incredibil și voi fi pentru totdeauna mândră de ceea ce am realizat împreună”, a scris Willoughby într-o postare distribuită marți pe Instagram.

”Știu că această poveste mai are multe capitole. Din păcate, însă, acum simt că trebuie să iau această decizie pentru mine și pentru familia mea”, a încheiat ea, adăugând: ”O să-mi fie atât de dor de voi toți”.

Holly Willoughby nu a făcut nicio mențiune despre presupusul complot împotriva ei. Un britanic a fost acuzat săptămâna trecută pentru că a solicitat unui asasin să o ucidă pe Willoughby, cât şi pentru că a incitat la răpire.

”Suntem trişti că Holly pleacă în această dimineață, dar respectăm decizia ei, de care știm că i-a fost extrem de greu să o ia. Holly este unul dintre cei mai iubiți, respectați și mai realizați oameni de televiziune din Marea Britanie. Holly și-a a pus o amprentă unică, de căldură, energie, umor și distracție la una dintre cele mai populare emisiuni din țară, iar tuturor le va lipsi enorm. Ea rămâne un membru foarte iubit al familiei ITV și așteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm cu ea în viitor”, a spus directorul general al ITV, Media și Divertisment, Kevin Lygo.

Foto: Profimedia