O cisternă a luat foc în Giurgiu. Încărcătura era un produs foarte inflamabil. Impact urmat de incendiu și în Ialomița, între două camioane

Publicat: 16 07. 2023, 20:42

O autocisternă încărcată cu acetat de butil a luat foc, în această după-amiază, pe DN5, în zona localității Daia din Giurgiu, pe sensul de mers spre București.

Conducătorul auto a văzut fumul care ieșea de sub capotă, a oprit autovehiculul și a cerut ajutor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la compartimentul motor, în cisternă fiind un produs extrem de inflamabil. Din acest motiv, zona a fost balizată, astfel încât să nu se apropie alte autovehicule sau persoane până la înlăturarea pericolului. Pompierii au acționat rapid și au reușit să protejeze încărcătura.Cauza probabilă a producerii incendiului a fost scurtcircuitul.

Camioane în flăcări și în Ialomița

Două camioane au luat foc și în Ialomița. Din primele date, cele două autocamioane încărcate cu cereale au fost implicate într-o coliziune pe DN 2A, la ieșire din localitatea Giurgeni către pod, în județul Ialomița. În urma impactului, autovehiculele au fost cuprinse de un incendiu. Traficul este blocat pe DN 2A, fiind deviată circulația din zona localității Gura Ialomiței pe DN 3B către Fetești. Pompierii intervin la fața locului.

sursă: captura LitoralTV