O femeie a fost înjunghiată pe stradă de fostul soț, militar în Caracal

Publicat: 07 11. 2026, 10:29
Actualizat: 07 11. 2026, 10:41

Incidentul a avut loc seara trecută, pe o stradă din Caracal, județul Olt. Femeia s-a întâlnit cu fostul soț, de care era în proces de divorț, iar acesta a înjunghiat-o.

„La fața locului au fost mobilizate toate echipajele disponibile din cadrul Poliției Municipiului Caracal, fiind demarate de îndată activități pentru identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat victima, o femeie de 34 de ani, din municipiul Caracal, precum și persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.

La scurt timp, bărbatul a fost depistat de polițiști, iar în prezent se află în custodia acestora, pentru continuarea cercetărilor.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 4 octombrie 2026, femeia a mai sesizat Poliția Municipiului Caracal cu privire la faptul că bărbatul ar fi amenințat-o, deplasându-se la domiciliul acesteia și adresându-i amenințări cu acte de violență.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, la acel moment a fost constatat un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, însă femeia a refuzat montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere”, spun reprezentanții IPJ Olt.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar

În cauză a fost întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Ulterior, la data de 8 octombrie 2026, instanța de judecată a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de două luni, fără monitorizare electronică.

La data de 2 noiembrie 2026, femeia s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Caracal, unde și-a retras plângerea formulată anterior cu privire la infracțiunea de amenințare.În prezent, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar, având în vedere că agresorul este militar.