O minoră de 13 ani din Vrancea a dispărut de acasă. Mama fetei, apel disperat pe Facebook: „Te rog, mami! Întoarce-te acasă lângă noi”

Publicat: 06 12. 2020, 20:56
Actualizat: 06 12. 2020, 21:02
Georgiana Nicoleta Jurubiţă, fata de 13 ani din Vrancea care a dispărut de acasă (FOTO: Facebook)

Georgiana Nicoleta Jurubiţă, în vârstă de 13 ani, a dispărut sâmbătă, 5 decembrie 2020, în jurul orei 08.00, după ce a plecat de acasă, din comuna Suraia, judeţul Vrancea. Mama fetei a lansat un apel pe Facebook, în speranţa că postarea va fi văzută de fată, iar aceasta se va întoarce acasă.

Familia şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva, în momentul în care fata nu s-a mai întors acasă şi nu a mai putut fi contactată. Atunci, părinţii Georgianei au mers la Poliţie şi au reclamat dispariţia.

În jurul orelor 15.00, am fost sesizați despre faptul că în cursul dimineții, Jurubiță Georgiana Nicoleta, de 13 ani, a plecat în mod voluntar de la locuința sa de pe raza localității Suraia, fără a mai reveni. Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora în cauză, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!”, a anunțat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, citat de Antena 3.

Georgiana Nicoleta Jurubiţă – semnalmente:

  • înălțime 1,60 m, greutate aproximativ 60 de kg, constituție robustă, păr șaten lung, ochi căprui.
  • Vestimentație la momentul plecării: geacă de culoare neagră și pantaloni kaki, tip armată.

Mama Georgianei a postat pe Facebook mai multe poze cu fiica sa, în speranţa că acestea vor fi văzute de cât mai multe persoane.

Pur și simplu îmi scad puterile… Te rog, mami, dacă vezi postarea asta, te rog din suflet întoarce-te acasă lângă noi, suntem terminați, te rugăm. Din sufletul nostru de părinti, că nu mai am putere, nu mai pot să zbier, să țip. Te rog, hai acasă! Vă implor, din tot sufletul, dacă a văzut-o cineva pe undeva… să sune imediat la 112. Mami, te așteaptă ghetuțele să te uiți ce ți-a adus Moșu’, te implor să vii să vezi dacă îți place ce ți-a adus Moșu’. Am inima frântă”, a scris Adriana Jurubită, în postarea sa de pe Facebook.

O femeie a fost găsită moartă în lacul Noua din Braşov. Victima se afla sub un strat de gheaţă