O nouă postare virală pe contul Facebook MAI: „Permisul dumneavoastră îl va aduce Iepurașul!”

Publicat: 05 12. 2021, 20:52
O nouă postare virală pe contul Facebook MAI: „Permisul dumneavoastră îl va aduce Iepurașul!”

Cu ocazia Sfântului Nicolae, administratorii paginii de Facebook MAI nu au ezitat să posteze un nou mesaj, care a devenit, ca de fiecare dată, viral.

Un șofer se roagă ca Moș Nicolae să-i aducă înapoi permisul suspendat pe trei luni. „Să știți că mi-am făcut și ghetele!”, anunță acesta.

Răspunsul polițiștilor este însă categoric: „Permisul dumneavoastră îl va aduce Iepurașul de Paște!”

Postarea integrală de pe contul Facebook MAI

Întrebare primită pe Facebook MAI:

– “Eu am permisul suspendat 3 luni. Că tot vine Moș Nicolae astă seară, dorința mea este să mi-l aducă. Imi puteți confirma dacă mi-l aduce? Să știți că mi-am făcut și ghetele!”.

Răspuns:

– Confirmăm că astă seară vine Moș Nicolae;

– Confirmăm că dorința dumneavoastră a fost auzită;

– Confirmăm că ea va fi și îndeplinită… cu un amendament: permisul dumneavoastră îl va aduce Iepurașul de Paște!

Mulțumim pe această cale Moșului, care a înțeles că trebuie să vă dea un timp de 90 de zile să conștientizați că puteți pune în pericol atât viața dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți la trafic!

P.S. Cei care au astfel de dorințe de la Moș Nicolae și și-au făcut și ghetele, sunt rugați să doarmă încălțați. Cu siguranță Moșul nu va putea onora așa ceva!