O refugiată ucraineană, în vârstă de 16 ani, a murit în Germania după ce a fost împinsă sub tren de un bărbat. Poliția a oferit detalii despre agresor

Publicat: 01 09. 2025, 19:41
Actualizat: 01 09. 2025, 19:43
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: Envato

O refugiată ucraineană, în vârstă de 16 ani, a fost ucisă în orașul german Friedland de un cetățean irakian de 31 de ani. În data de 11 august, bărbatul a împins-o în fața unui tren de marfă care circula cu aproximativ 100 de kilometri pe oră, potrivit publicației The Kyiv Independent.

Victima se numea Liana și fugise din Mariupol împreună cu familia, părinții și doi frați mai mici, în anul 2022. În țara care a adoptat-o, ea urma cursuri pentru a deveni asistent stomatolog.

Inițial, Poliția nu l-a reținut pe suspect, atunci când acesta le-a arătat trupul fetei, dar ulterior testele ADN au evidențiat amprentele lui pe umărul acesteia, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să creadă că a fost prinsă cu forța.

Autoritățile germane au precizat că suspectul era băut înmomentul comiterii faptei, având o alcoolemie de 1,35‰, dar și antecedente de schizofrenie paranoidă. De altfel, el fusese internat într-o clinică de psihiatrie.

Mai mult, ancheta a mai stabilit că cetățeanul irakian locuia de ani de zile în Germania, deși cererea sa de azil fusese respinsă și fusese emis un ordin de deportare.

De asemenea, procurorii au declarat că nu există dovezi că suspectul și victima s-ar fi cunoscut. Acum, bărbatul este anchetat pentru omor din culpă.

După moartea minorei, comunitatea locală a organizat o strângere de fonduri pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare.

Germania găzduiește 1,2 milioane de refugiați ucraineni începând cu iunie 2025, cel mai mare număr dintre toate statele Uniunii Europene (UE), scrie Mediafax.

Sursa FOTO – caracter ilustrativ: Envato