O româncă stabilită în Italia, proprietara unui bar, a avut parte de o mare surpriză după ce a uitat localul deschis. Ce a găsit pe tejghea, a doua zi

Publicat: 11 08. 2022, 19:52
Actualizat: 11 08. 2022, 20:01
Anca Nicoleta Scorăleanu / FOTO -

Anca Nicoleta Scorăleanu, o româncă stabilită în Italia, proprietara unui bar în Sant’Angelo, Pontano, din provincia Macerata, a avut parte de o mare surpriză după ce – într-o zi – a uitat să închidă localul.

Femeia, care se numește Anca Nicoleta Scolăreanu, a mers dimineaţă la bar și a găsit un bilet pe tejghea, alături de câțiva euro. Trei tineri intraseră peste noapte în bar, pe care l-au găsit deschis și gol, pentru a bea două beri.

Odată terminată consumația, bărbații au lăsat un bilet prin care o anunţau pe proprietara barului ce au consumat, dar şi suma pentru băuturile respective.

„Am băut două Peroni, iată banii”, au scris cei trei tineri.

Românca, impresionată de gestul tinerilor

„Acest gest arată că există și băieți foarte buni. Nu era deloc de luat în seamă, puteau pleca fără să plătească și să facă și mai rău. A fost ca un cadou și, mai ales, un semn de respect pentru munca mea”, a mărturisit Anca pentru publicația cronachemaceratesi.it.

Românca a decis să apeleze la publicaţie pentru a face cunoscută povestea, pentru că „trebuie povestit, mai ales pentru a reda încrederea în tineri după violențele care ne-au lovit în ultimele săptămâni”.

Deşi nu îi cunoaște pe cei trei tineri, Anca spune că este gata să le ofere un aperitiv pentru gestul lor uluitor.