O tânără de 21 de ani a fost scoasă, inconștientă, din mare la Costineşti. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD
O tânără de 21 de ani a fost scoasă, inconştientă, din mare, marţi după-amiază, la Costineşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”. La faţa locului a sosit a fost solicitat şi un elicopter SMURD.
Victimei i-au fost aplicate imediat manevre de resuscitare, la care a răspuns cu succes, apoi a fost transportată de urgență la spital. Victima era conştientă și cooperantă, cu dispnee, în momentul când a fost dusă către unitatea medicală.
Până la sosirea medicilor, Un echipaj de salvamari din zonă a început manevrele de resuscitare. Ulterior, au intervenit un echipaj SMURD B2 de la Stația Tuzla, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cosntanța și elicopterul SMURD.
Femeia a fost salvată de un tânăr de 17 ani, care a intrat în mare şi a reuşit să o aducă la ţărm, când a observat că se află în pericol și nimeni nu intervine, scrie Replica Online.
FOTO – Replica Online