Oameni de cultură din Rusia, declarații împotriva războiului: ”Vom cere iertare ucrainenilor după ce infractorii care au început acest război vor fi pedepsiți”

Publicat: 24 02. 2022, 17:00
Actualizat: 24 02. 2022, 17:13
Oameni de cultură din Rusia, declarații împotriva războiului | Foto – Profimedia Images

Mai multe personalități culturale din Rusia s-au declarat împotriva războiului după ce Vladimir Putin a ordonat trupelor rusești să intre în Ucraina, la primele ore ale dimineții de joi.

Potrivit oficialilor de la Moscova, nu este vorba despre o eventuală ocupare a Ucrainei, dar se dorește demilitarizarea acestei țări și, așa cum a precizat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, eliminarea ”naziștilor”.

Opinia mondială este oripilată de această încălcare a suveranității Ucrainei, dar și oameni de cultură din Rusia protestează și spun că ”istoria se repetă”, iar bombele ucid ucraineni nevinovați.

”Crimele sovietice au rămas nepedepsite în Rusia și, prin urmare, se repetă. Prețul pentru ceea ce nu s-a făcut în 1991 sunt rachetele și bombele rusești care ucid astăzi ucrainenii”, a scris Serghei Lebedev, autorul cărții ”Untraceable”, sub o fotografie a mormintelor de la Bykivnia, în afara Kievului, acolo unde au fost îngropați ”dușmanii poporului” executați de NKVD. ”Este prea devreme să le cerem ucrainenilor să ne ierte. Vom cere iertare după ce infractorii care au început acest război vor fi pedepsiți. Dacă vor fi pedepsiți”,  a mai scris acesta, citat de The Moscow Times.

La rândul său, Yelena Kovalskaya – directorul Centrului de Teatru Meyerhold – și-a anunțat demisia, joi, de la teatrul de stat, afirmând că nu poate lucra pentru un ”criminal”, cu referire la Vladimir Putin.

”Este imposibil să lucrezi pentru un criminal și să primești salariu de la el. Voi termina munca pe care am început-o, dar fără plată”, a declarat Kovalskaya.

Maria Zakharova: ”Acesta nu este începutul unui război”

Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat la televiziunea de stat rusă că atacul Rusiei asupra Ucrainei ”nu este începutul unui război”.

Declarația a fost făcută la doar câteva ore după ce forțele armate ale Moscovei au atacat Ucraina din mai multe direcții.

”Acesta nu este începutul unui război. Acest lucru este foarte important. Dorința noastră este să prevenim evoluțiile care ar putea escalada într-un război global”, a declarat Maria Zakharova, potrivit sursei citate mai sus.

Rusia încearcă să își justifice operațiunea militară de amploare prin acuzația că Ucraina se află pe punctul de a adera la Alianța Nord-Atlantică.

”O țară precum Rusia nu poate ajunge în spatele unei cortine de fier. Cu siguranță, s-ar putea să avem probleme cu o serie de țări, dar într-un fel sau altul, am mai avut probleme cu acele țări și le-am avut fără asta. Dar o țară precum Rusia pur și simplu nu poate fi pusă în spatele unei cortine de fier”, a transmis Dmitri Peskov jurnaliștilor, întrebat fiind cum evaluează Kremlinul riscul ca Rusia să ajungă în spatele unei ”cortine de fier” după intervenția militară din Donbas.

”Am propus discuții până în ultima zi. Când au refuzat (n.red. – SUA, NATO, UE) discuțiile și au început să impună sancțiuni Rusiei și când numărul loviturilor împotriva populației civile din Donbas a crescut, atunci această decizie a fost adoptată”

Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei


Citește și: 

Putin, preaviz pentru Maia Sandu