Putin, preaviz pentru Maia Sandu

Putin, preaviz pentru Maia Sandu
Publicat: 24/02/2022, 10:13
Actualizat: 07/03/2022, 08:47

Vânător-pândar în taigaua siberiană, înotător plin de energie în ape înghețate, judoka pe tatami, jucător de șah sau de poker – as al cacealmalelor, al declarațiilor persuasive și al surâsurilor de complezență din care adversarii nu înțeleg decât că trebuie să se aștepte la orice -, Vladimir Putin este, paradoxal, mult mai previzibil decât pare. O dovedește recunoașterea autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk din regiunea Donbas a Ucrainei și, firește, rezultanta imediată – ordinul ca trupele rusești să pătrundă într-un stat (totuși) suveran pentru a apăra viețile rusofonilor.

Anexând, în 2014, Peninsula Crimeea, Putin a întredeschis Cutia Pandorei, poate încercând ”cu degetul” situația, poate mizând pe presupunerea (confirmată, ulterior), că opinia publică mondială se va rezuma la declarații ostentativ-acuzatoare, numai că pasul numărul 2 nu va exista niciodată. Sancțiuni, acuzații, discuții televizate despre agresiunea Rusiei au fost. Și așa au rămas. Vladimir Putin a transformat în realitate ceea ce Rusia, de altfel, dorea intens, după mai mulți ani popularizând și celebrul eseu în care a scris că rușii și ucrainenii sunt, de altfel, același popor.

Eseul a fost analizat, disecat în toate felurile posibile de analiști recomandați de o experiență incontestabilă, ideea centrală fiind nu aceea că Putin și-a descoperit veleități de scriitor rus cu potențial, ci că el nu ”aruncă” nimic în public dacă nu și-a pregătit, în spate, o ”mutare”.

Paradoxal, înainte de criza – îngrozitoare precum pandemia de coronavirus – de la granițele Ucrainei, președintele Rusiei și-a precizat un punct de vedere persuasiv. Nemulțumirea crescândă a Kremlinului lui Vladimir Putin nu-și trage seva din ”garanțiile de securitate” pe care le cere, ÎN SCRIS, tocmai pentru a fi scrise și tocmai pentru a evita ceea ce acuză. Respectiv faptul că Occidentul a ”promis”, după anii `90,  că NATO nu se va extinde dincolo de Oder. Partea rusă implicată în negocierile din ultimele luni înfierbântate ale unei planete și așa neliniștite spune că, nefiind scrise acele ”promisiuni” – iar dacă au fost scrise în tratate, au fost încălcate de Vest -, atunci este firesc ca totul, de acum încolo, să fie scris cu subiect și predicat.

După cum se poate observa, faimosul șervețel al unor alte ”împărțiri” a fost demonetizat.

Dar, totodată, ”marele maestru al intrigilor”, cum este considerat Putin, ”marele Richelieu modern” face pași războinici care erau, clar, previzibili. Și, tocmai pentru că erau previzibili, acești pași – coloane de tancuri care vin să asigure, scrâșnindu-și șenilele, viața pro-rușilor din Ucraina, par acum impetuoși.

La nivel militar, pot fi pași impetuoși. Vladimir Putin – Comandantul Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, așa cum a fost prezentat de Ministerul rus al Apărării la ultimele exerciții militare desfășurate alături de Belarus, atunci când a ”coordonat” și ”supervizat” (și) aplicațiile cu rachete balistice și de croazieră ale Forțelor Strategice (a se citi nucleare) ale Rusiei – este impetuos. Nimeni nu contestă această afirmație care se va transforma, încetul cu încetul, în axiomă.

Dar…

  • Recunoașterea autoproclamatelor republici din Donbas?
  • Intrarea trupelor rusești în Donbas?

Aceasta era doar o chestiune de timp, nu o ecuație cu mai multe necunoscute. Vladimir Putin și-a dorit – nu de când lumea, dar măcar după ani `90 – permanentizarea unu status quo care să asigure Rusiei ”liniștea”. O zonă-tampon, cât mai mare ca întindere geografică, o ”prispă” a Rusiei unde nimeni nu avea voie să pătrundă. Discutăm despre toate statele care s-au aflat în sfera de influență a fostului Mare Imperiu Sovietic.

Ele pot fi orice, numai state suverane nu. Pot să aibă unele veleități de suveranitate – le permite ”tătucul” de la Kremlin –, pot fi teatru de război, dacă este cazul, dar nu trebuie să uite de unde primeau, mai anțărț,  ”lumina”.

În astfel de condiții, pare paradoxal că NATO așteaptă ca Putin să mute decisiv și năvalnic. În întreg contextul, analiștii NATO nu mai pun geană pe geană pentru a presupune – cu imagini ”furate” de sateliți, cu informații din surse diverse – că Putin trebuie să facă, până la urmă, ”una mare”.

”Țarul” nu face ”una mare” și pare surprinzător în ochii tuturor, însă nu este. Vladimir Putin încearcă să recupereze ceea ce, conform lui, conform staff-ului său, a aparținut Rusiei. Peninsula Crimeea, Donbas, Transnistria etc. Nu este nimic spectaculos și, se confirmă în aceste zile, ”dulcea” politică a pașilor mărunți dă rezultate. De ce? Din cauză că toată lumea se așteaptă ca Kremlinul lui Putin să ”explodeze”, să asedieze liniștea mondială și, eventual, să declare război tuturor. Nu, deocamdată a declanșat doar operațiunile militare în Ucraina.

După cum se poate observa, Vladimir Putin este conservator. Și previzibil. Pune presiune – și obține ceea ce își dorește – exact acolo unde toată lumea, toți analiștii și strategii lumii, se aștepta/așteptau să mute. Numai că, și-au spus, e prea simplu. Știm că vrea Donbas, vrea Transnistria… Dar motivul este la îndemâna tuturor, e transparent, Putin poate mai mult și urmărește mai mult.

Vladimir Putin se luptă cu oameni ai Occidentului care gândesc ca în Occident. El nu-și adaptează ideile, el și le pune în aplicare. Și, astfel, un scenariu ”previzibil” în toate cancelariile europene se desfășoară chiar sub ochii ”mirați” ai analiștilor și strategilor militari.

Donețk și Lugansk sunt recunoscute oficial de Kremlin, asta după ce, cu doar câteva zile în urmă, Duma de Stat prezentase proiecte (scenariu în desfășurare) prin care cerea asta. Și a urmat această ”mare lovitură” a lui Vladimir Putin – cel privit ca personajul care deține ași în mânecă, scenarii belicoase la un standard nemaivăzut -, exact în momentul în care acesta își privește adversarii de peste masă în ochi și surâde. Surâde pentru că nici el nu este omul mișcărilor ”la extrem”. E un ”jucător”, da, dar pe ”poziții dinainte stabilite” care acum, iată, îi asigură o altă bucată din Ucraina. Fără multe sacrificii, fără mari eforturi.

La casele de pariuri, prin reducere la absurd, intrarea armatei ruse în Donbas ar fi avut cel mult 1.15. Iar tratarea cu indiferență a regiunii Donbas a Ucrainei (suverane) s-ar fi dus pe la 5.50, dacă nu și mai mult.

Cu toate acestea, lumea pare surprinsă. Sprâncenele lumii moderne sunt ridicate a surprindere, iar un oftat prelung se face auzit. Și asta pentru că Putin a reușit că creioneze un scenariu militar – trupe desfășurate pe trei flancuri ale Ucrainei, exerciții militare fără precedent, atitudine de ”macho al Estului” – din care strategii militari au tras numai concluzii apocaliptice. Da, suntem aproape de un al Treilea Război Mondial, poate mai aproape ca niciodată. Dar Putin are parantezele sale. Ele trebuie rezolvate. Peninsula Crimeea, Donbas, Transnistria. Este ceea ce am putea numi o încercare (deloc disperată) de a se repoziționa, la nivel strategic. Ceea ce se întâmplă acum, practic, este o repoziționare.

Donbas pare o afacere încheiată. Urmează, logic, o privire persuasiv-amenințătoare către Republica Moldova. Cu mai multe luni în urmă, Maia Sandu transmitea ferm că ar dori să se întâlnească, la Kremlin sau, poate, la Chișinău, cu Vladimir Putin. Iar problema Transnistriei ar fi fost pe ”agenda de lucru”. Cred că precedentul ”Donbas” este un preaviz pentru Maia Sandu. Și, dacă se va întâmpla și asta, politica pașilor mărunți dusă de Putin va fi, încă o dată, ”recompensată”, iar Transnistria va fi sub lumina reflectoarelor.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole de investigație, politică internă, politică citeste mai mult