Oficial ONU, despre amenințările nucleare: „Zeci de milioane de persoane sunt într-un pericol potenţial mortal”

Publicat: 03 03. 2022, 15:15
Actualizat: 03 03. 2022, 15:20
Sursa: Profimedia

Michelle Bachelet, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, a atras atenţia, joi, că zeci de milioane de oameni din Ucraina sunt „într-un pericol potenţial mortal”.

„Ridicarea nivelului de alertă al armelor nucleare subliniază gravitatea riscurilor care planează asupra întregii umanităţi”, a declarat Michelle Bachelet la Geneva, joi, în faţa Consiliului ONU pentru drepturile omului, potrivit Agerpres.

Oficialul ONU a mai precizat că drepturile a milioane de oameni din Ucraina sunt afectate din cauza invaziei Rusiei, care a început pe 24 februarie.

„Atacul început la 24 februarie este pe cale să aibă un impact enorm asupra drepturilor a milioane de persoane din Ucraina (…) Zeci de milioane de persoane din Ucraina sunt într-un pericol potenţial mortal”, a mai spus Bachelet.

Amenințări nucleare din partea Rusiei

Duminică, președintele Vladimir Putin a ordonat armatei sale să mute „forțele de descurajare” ale Rusiei – care includ arme nucleare – într-un „mod special de luptă”.

Unele voci cred că Vladimir Putin a ordonat trecerea de la cel mai scăzut nivel de alertă – „constant” – la următorul nivel „înalt”, (mai rămân alte două: „pericol militar” și „deplin”), dar acest lucru nu era sigur. Fiecare mișcare crește gradul de punere în gardă, notează BBC.

Cu toate acestea, mulți au interpretat mișcarea în primul rând ca o formă de semnalizare publică, mai degrabă decât să indice o intenție reală de a folosi astfel de arme, despre care Putin știe că va aduce represalii nucleare din partea Occidentului. Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a indicat că el crede că anunțul a fost în primul rând „retoric”.