Olăroiu, lovit de blestemul VAR: golul victoriei i-a fost anulat în ultimul minut. Ce șanse mai are să se califice la Cupa Mondială

Publicat: 14 11. 2025, 12:29
Olăroiu, lovit de blestemul VAR: golul victoriei i-a fost anulat în ultimul minut

Selecționata Emiratelor Arabe Unite, antrenată de Cosmin Olăroiu, a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Irak, în prima manșă a barajului pentru play-off-ul inter-confederații al Cupei Mondiale din 2026.

Rezultatul de joi complică serios calculele pentru EAU înaintea returului, care este programat pe 18 noiembrie, la Basrah.

Start ratat de meci

Irakul a început mai bine și a lovit rapid. În minutul 10, Al Hamadi a profitat de o fază încâlcită în defensiva arabilor și a deschis scorul. Reacția echipei lui Olăroiu a venit, însă, prompt: în minutul 18, Luan Pereira a egalat cu o lovitură de cap, după centrarea perfectă a lui Abdalla Ramadan.

Prima repriză a continuat sub semnul echilibrului, cu ocazii neimportante de ambele părți. După pauză, jocul s-a închis, ritmul de faze s-a domolit, iar cele două echipe au reușit doar câte două șuturi pe spațiul porții. Niciuna dintre echipe nu a forțat cu adevărat victoria.

Totuși, în prelungiri, când părea că meciul se îndreaptă spre un 1-1 inevitabil, Caio Lucas a trimis mingea în poartă și a aprins stadionul, 2-1 pentru Emirate. Bucuria a fost, însă, scurtă: VAR a intervenit și a indicat ofsaid pe construcția fazei de atac, anulând golul reușit în al șaselea minut de prelungiri.

Calcule pentru Emirate

Învingătoarea acestei duble manșe se va califica în play-off-ul inter-confederații. Acolo se vor decide ultimele două echipe participante la turneul final de anul viitor.

La barajul din luna martie vor fi prezente șase formații:

  • ASIA: câștigătoarea playoff-ului din runda a 5-a
  • AFRICA: câștigătoarea play-off-ului din runda a 2-a
  • AMERICA DE NORD: cele mai bune două echipe clasate pe locul 2 în runda a 3-a
  • AMERICA DE SUD: locul 7 (Bolivia)
  • OCEANIA: locul 2 din runda a 3-a (Noua Caledonie)

Returul de peste 4 zile se anunță încins, iar Cosmin Olăroiu are nevoie de un meci aproape perfect în Irak pentru a păstra șansele Emiratelor Arabe Unite de a se califica la CM 2026.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Olăroiu, învins de Qatar, la Doha, în meciul decisiv pentru calificarea directă la CM 2026. „Urmează un proces complicat de baraje”

CALCULE. Cum se poate califica România direct la CM 2026 după 1-0 cu Austria. Clasamentul și programul meciurilor din grupa „tricolorilor”