Omul de afaceri Dan Șucu investește într-un nou business: ”O afacere tradițională, în adevăratul înțeles al cuvântului”

Publicat: 14 04. 2022, 10:48
Actualizat: 14 04. 2022, 10:52
Omul de afaceri Dan Șucu

Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul Mobexpert și investitorul-cheie de la ”Imperiul Leilor”, a decis să investească într-o nouă afacere după ce unul dintre concurenți l-a invitat să ciocnească un pahar cu bere în timpul emisiunii.

În emisiunea ”Imperiul Leilor”, 5 oameni de afaceri puternici vin cu gândul de a inspira și de a da speranță tinerilor antreprenori aflați la început de drum. Dan Șucu, unul dintre cei mai admirați oameni de afaceri ai României, va investi nu mai puțin de 200.000 de euro într-o companie care produce bere artizanală, surprins plăcut de gustul băuturii descoperit la invitația lui Leonard Mohic, cel care a prezentat o idee de business ”cu gust și guler”.

Inițial, Leonard Mihoc pornise de la ideea că va primi 200.000 de euro pentru 10% din compania ”Nemțeana”, dar propunerea celebrului investitor Dan Șucu – 200.000 de euro pentru 30% din companie – a avut câștig de cauză. Și asta cu atât mai mult cu cât Dan Șucu reprezintă o adevărată garanție a succesului în afaceri, indiferent de domeniul în care investește.

Omul de afaceri Dan Șucu – supranumit și ”Omul care a mobilat România” – deține în prezent 26 de hypermarketuri și magazine de mobilă – în România și în străinătate -, 8 fabrici, nu mai puțin de 2.300 de angajați și o cifră de afaceri respectabilă, de peste 200 de milioane de euro.

Bere artizanală, nefiltrată, tradiţională, cu spumă densă şi aromă puternică

O bere artizanală, nefiltrată, tradiţională, cu spumă densă şi aromă puternică este ”tradițională în adevăratul înțeles al cuvântului”.

În timpul procesului de filtrare al berii, spun specialiștii, se pierd pigmenţii de culoare care în mod normal aduc şi un plus de savoare băuturii, dar şi nutrienţii din cerealele naturale.

Acesta este motivul pentru care berea nefiltrată are un gust intens, o culoare naturală ”cu nuanţe fructuoase, pline de voioşie şi aroma suplimentară ce o desăvârşeşte”.

Pe scurt, cunoscătorii afirmă că a gusta o bere nefiltrată este ”o experienţă pe cât de complexă, pe atât de satisfăcătoare”.

 O bere nepasteurizată este ceea ce specialiștii numesc ”o bere vie, care te face să trăieşti pentru că este bună, gustoasă, dar şi sănătoasă, alimentându-te cu nutrienţi şi vitamine”. Pasteurizarea reprezintă un proces de încălzire a berii deja preparate şi îmbuteliate într-un interval de 3-20 de minute, la o temperatură de 60-80 de grade, cu scopul de a prelungi semnificativ durata de viaţă a berii. Acest proces afectează atât gustul, cât şi componenţa nutritivă a băuturii finale.

Dan Șucu spune că doar problemele clienților sunt prioritare

Milionarul Dan Șucu și-a început cariera ca ghid de turism, intrând în lumea antreprenoriatului după Revoluţia din 1989, atunci când a deschis un mic centru de vânzări en-gros.

Confirmarea talentului de antreprenor a venit în 1993. A pus bazele companiei Mobexpert, cu o investiţie iniţială de 1.000 de dolari, după o vizită la un târg de mobilă din Paris, care l-a inspirat să pornească afacerea.

”Nu mai văzusem în România canapele din piele şi mi-au plăcut foarte mult. La fel şi ideea de mobilier de birou specializat”, își amintește Dan Șucu.

Dan Șucu spune că reușita în business înseamnă, practic, să urmărești permanent toate nevoile clienților, astfel încât să le poți oferi cee ace au nevoie și, nu în ultimul rând, atunci când au nevoie.

”Construieşte o organizaţie care să fie condusă de această credinţă. Indiferent ce probleme crezi că ai, problema lui e prima”, este deviza omului de afaceri Dan Șucu.