OPINIE. Alexandru Cristian: ”Prăbușirea Americii sau RETRAGEREA din Europa”

Publicat: 23 02. 2025, 14:50
Actualizat: 24 02. 2025, 09:52

Statele Unite ale Americii, un hegemon în plină transformare, sunt nevoite să-și redimensioneze Marea Strategie. Orice mare putere are o mare strategie, cu elemente complexe și greu de anticipat pentru ceilalți.

Marea Strategie actuală a Statelor Unite ale Americii este conservarea statului de superputere, de hegemon global. În prezent sunt o superputere în plină transformare și evoluție, o superputere isteață – Brainy Superpower.

Putem defini strategia ca un cumul de surse și instrumente de putere îmbinate într-un   plan pentru a-ți atinge obiectivele sau interesele. Sursele de putere sunt reprezentate de teritoriu, populație, resurse, aparatul administrativ și voința națională. Instrumentele de putere sunt instrumentul diplomatic, instrumentul informațional, instrumentul militar și instrumentul economic.

  • Toate acestea coordonate sub forma unui plan formează o strategie pentru un stat. În cazul marilor puteri putem vorbi despre o Mare Strategie.
  • Marea Strategie este un construct complex și bine coordonat pentru îmbinarea surselor și instrumentelor de putere corespunzătoarea unei mari puteri cu obiective și ambiții ce depășesc restul statelor.
  • Putem vorbi de o Mare Strategie în viziunea Imperiului Roman, Imperiului Bizantin, Imperiului Britanic dar și a altor mari puteri din istoria lumii.

America este primul stat din istoria lumii care a reușit să-și proiecteze puterea la nivel global

Statele Unite ale Americii sunt o republică condusă după principiile democrației, nu un imperiu, care are capacitatea de a-și proiecta puterea la nivel macro similar cu imperiile din vechime. America este primul stat din istoria lumii care a reușit să-și proiecteze puterea la nivel global. În prezent această mare putere dezvoltă instrumentul de putere spațial pentru a-și proiecta puterea în toate mediile cunoscute omului.

Marea Strategie a Statelor Unite ale Americii este păstrarea hegemoniei la nivel global și menținerea acestui statut pentru o perioadă îndelungată. Astfel vor trebui să zădărnicească eforturile Federației Ruse de a reveni pe scena globală și de a domina geopolitic Europa și eforturile Republicii Populare Chineze de a deveni hegemon global.

Statele Unite ale Americii sunt hegemonul actual, Federația Rusă superputerea în refacere, iar Republica Populară Chineză superputerea în așteptare.

Pentru a reuși aceste lucruri, Statele Unite ale Americii sunt nevoite să acționeze pe două paliere diferite.

  • Primul palier este unul continental și se referă la îndiguirea puterii ruse și oprirea revizionismului puterii ruse.
  • Al doilea palier este unul maritim și anume împiedicarea controlului total al Mării Chinei de Sud de către Republica Populară Chineză.

De aceea Statele Unite ale Americii nu se vor retrage din Europa, chiar vor crea un nou spațiu cu relevanță geopolitică și geostrategică. Eu l-am denumit Cortina de Oțel.

Statele Unite își vor recalibra relevanța hegemonică

Crearea unui Coridor Nord-Sud de la Marea Baltică la Marea Mediterană este mijlocul prin care Statele Unite ale Americii pot împiedica unirea blocului continental germano-rus.

  • Unirea acestui bloc va duce la controlarea pivotului global și al Heartland-ului eurasiatic de către statul mai puternic și anume Federația Rusă.
  • Deși Germania este un stat mai dezvoltat din punct de vedere economic, Federația Rusă are capacitatea militară și strategică de a domina zona.

Desigur că aceasta necesită resurse și timp, iar Statele Unite își vor recalibra relevanța hegemonică. Europa are nevoie de America și America are nevoie de Europa. O retragere a Statelor Unite va duce, în timp, la prăbușirea puterii americane și la aruncarea Europei într-o nouă epocă, în care, vulnerabilizată, va fi încet dar sigur acaparată de puterea în așteptare, China.

Cu alte cuvinte, Europa va intra în sfera de dominație a Chinei, civilizație cu care are puține lucruri în comun și care este dornică de revanșă istorică, după secole de umilință la care a fost supusă de Occident.

În opinia mea toate aceste speculații au doar rol mediatic, iar Statele Unite își vor urma cu persuasiune scopul final și anume păstrarea hegemoniei.


Citește și:

OBSESIA anti-americană și războiul hibrid rus

Jumătate de mileniu de la nașterea lui Luís Vaz de Camões, părintele literaturii de limbă portugheză

4 Iulie – Ziua Independenței | Statele Unite ale Americii și Capcana lui Tucidide

„Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei”, cartea care dezvăluie destinele dramatice ale etnicilor germani în România