Orășelul din România cu cei mai norocoși oameni. Numai în ultimele 7 luni s-au câștigat de două ori premii colosale la LOTO la aceste sucursale

Publicat: 30 01. 2024, 10:59
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ

O micuță localitate din Vancea a devenit centrul norocului în România, evidențiindu-se prin faptul că în ultimele șapte luni a oferit două premii consistente la jocurile organizate de Loteria Română.

Localitatea Panciu, situată la aproximativ 217 kilometri de București, între dealurile cultivate cu viță de vie, se bucură acum de reputația de a fi „orașul norocos din România.”

Cu o populație de puțin peste 10.000 de locuitori, acest oraș format din diverse localități componente, precum Crucea de Jos, Crucea de Sus, Dumbrava, Neicu și Satu Nou, a atras din nou atenția prin succesul localnicilor la jocurile de noroc.

Până acum două persoane au pus mâna pe premii generoase la loto, în ultima vreme. Orașul considerat un loc cu o energie bună și inspirație pentru pariori.

Cele două câștiguri importante au fost înregistrate la categoria Noroc, în cadrul extragerilor organizate în iunie 2023 și, respectiv, la 25 ianuarie 2024. Primul câștig, în valoare de 289.288,44 de lei, a fost acordat în luna iunie a anului trecut, iar al doilea premiu, în valoare de 72.732,60 de lei, a fost câștigat la ultima extragere la Loteria Română.

Biletul norocos pentru ultimul câștig a fost jucat la o agenție din Panciu, iar numărul norocos a fost 2835202, cu câștigătorul ghicind 5 numere din întregul set. Identitatea câștigătorilor nu a fost făcută publică.

„La tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 72.732,60 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Panciu, județul Vrancea”, este anunțul transmis de Loteria Română, potrivit fanatik.ro.