Organizatorii Saga, eveniment la care un tânăr și-a pierdut viața din cauza substanțelor interzise, vor să organizeze un show și în Piața Constituției! Acesta nu este autorizat!

Publicat: 08 07. 2022, 12:11
Actualizat: 14 07. 2022, 14:15

Organizatorii festivalului Saga, eveniment muzical de acum o lună, unde tinerii s-au drogat pe bandă rulantă, vor să mai facă un spectacol în București, pentru care nu au autorizație. Potrivit surselor Gândul, după nenorocirile de acum o lună de pe Arena Națională de la Saga, când un tânăr a murit de la droguri, autoritățile din București vor să ia măsuri dure în ceea ce privește organizarea altor evenimente de acest tip.

UPDATE: Direcția Generală Administrație și Relația cu CGMB – Direcția Administrație Publică confimă că în prezent nu este încheiat un protocol pentru desfășurarea concertului lui Armin Van Buuren. Cererea de aprobare a fost trimisă de către cei de la Alda încă din martie, însă, până în prezent, evenimentul nu este aprobat!

Știrea inițială:

Olandezii de la Alda Events, cei care organizează Saga Festival în România, vor să-l aducă pe celebrul DJ Armin Van Buuren la București, pe 24 septembrie, în cadrul unui eveniment numit Sound of Bucharest.

Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc anul trecut în septembrie, însă, din cauza pandemiei, Primăria Capitalei a cerut anularea, respectiv reprogramarea show-ului.

Astfel, organizatorul a ales ca dată 24 septembrie 2022, iar ca locație a solicitat Piața Constituției.

Solicitarea celor de la Alda se află în analiză în Comisia de avizare de la PMB

Doar că, pentru anul acesta, organizatorul încă nu a obținut autorizația pentru evenimentul din Piața Constituției.

Potrivit surselor Gândul, solicitarea celor de la Alda se află în analiză în Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Capitală, de la Primăria Capitalei.

Din comisie fac parte, printre alții, reprezentanți ai Primăriei Municipiului București, dar și reprezentanți ai Poliției Capitalei sau ai Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Evenimentul din septembrie este în colimatorul autorităților, asta după ce, în urmă cu o lună, la Festivalul Saga de pe Arena Națională, organizat de cei de la Alda, a fost haos total, iar tinerii s-au drogat pe bandă rulantă. Mai mult, un tânăr a murit de la supradoză.

Gândul a relatat pe larg despre nenorocirile de la Saga.

Potrivit surselor noastre, mai mulți spectatori care au avut bilete în sectorul VIP la festivalul Saga s-ar fi drogat în văzul tuturor, cu toate că în preajma acestora s-ar fi aflat polițiști și jandarmi. În sectorul respectiv s-au aflat, pe lângă vedete, mai mulți membri ai celor mai temute clanuri din București.

Jandarmii au întocmit, în cele trei zile de festival, peste 100 de dosare.

Potrivit cifrelor oficiale făcute publice de Poliția Capitalei și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București „în cele trei zile, jandarmii împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au constatat 129 de infracțiuni. Dintre acestea, 119 infracțiuni au fost pentru încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri”.