Panică în Harghita, din cauza unui urs aflat liber pe stradă. A fost emis mesaj RO ALERT

Publicat: 06 02. 2021, 20:25
Panică în Harghita, din cauza unui urs aflat liber pe stradă. A fost emis mesaj RO ALERT

O femeie a semnat prezenta unui urs pe o stradă din localitatea Sâncrăieni, motiv pentru care autoritățile au emis, imediat, mesaj RO ALERT pentru locuitorii din zona respectivă. Acesta este primul din 2021.

Jandarmii au fost solicitați, vineri, să intervină și să rezolve rapid problema. Aceștia nu au găsit, însă, niciun urs, deși au patrulat o bună perioadă. Pentru orice eventualitate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita i-a avertizat pe locuitorii din zonă prin intermediul unui mesaj RO ALERT.

Apelul a fost făcut de către o femeie care semnala posibila prezenţă a unui urs pe o stradă din comuna Sâncrăieni. La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, dar nu a fost găsit niciun urs şi nu au fost observate nici urme ale trecerii acestuia. Patrula a mai rămas pentru o perioadă în zonă, pentru a se asigura că totul este în regulă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, Gheorghe Suciu, potrivit Agerpres.

În 2021, este primul apel prin care autoritățile sunt solicitate să intervină pentru îndepărtarea urşilor din zonele cu populație și cel dintâi mesaj RO-ALERT care anunță prezenţa respectivelor animale în localităţi. Anul trecut, au fost înregistrate 194 de astfel de anunțuri, iar în cele mai multe cazuri urșii deja plecaseră din zonele locuite.

Schior fugărit de urs în Predeal!

Pe 23 ianuarie, în Predeal, pe pârtia Clăbucet, un schior a fost urmărit și fugărit de un urs. La momentul respectiv, jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea animalului. Întreaga scenă a fost observată de oamenii aflați în telescaun, care au început să-l avertizeze pe schior.

A fost vorba despre acelaşi urs care a apărut pe Pârtia Clăbucet şi Subteleferic. La fiecare apel, jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure. În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului”, a transmis Jandarmeria Braşov.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Braşov, pe 23 ianuarie au fost trei apeluri la 112 care semnalau prezenţa unui urs la Predeal.