Papa Leon al XIV-lea susține că cei care se opun avortului, dar sunt în favoarea pedepsei cu moartea, „nu sunt cu adevărat pro-viaţă”
Pentru prima dată de la alegerea sa în luna mai, Papa Leon al XIV-lea s-a implicat în politica americană, criticându-i pe cei care se declară împotriva avortului, însă susțin pedeapsa cu moartea, susținând că aceștia „nu sunt cu adevărat pro-viață”.
Originar din Chicago, Leon a fost întrebat marți seara despre planurile cardinalului Blasé Cupich de a-I acorda senatorului Dick Durbin din Illinois un premiu pentru întreaga carieră, ca recunoștință pentru activitatea sa în sprijinul imigranților. Planurile acestea au stârnit obiecții din partea unor episcopi conservatori americani, luând în considerare sprijinul puternic al senatorului democrat pentru dreptul la avort.
„Cineva care spune «Sunt împotriva avortului, dar sunt în favoarea pedepsei cu moartea» nu este cu adevărat pro-viaţă”, a declarat el reporterilor. „Cineva care spune că „sunt împotriva avortului, dar sunt de acord cu tratamentul inuman al imigranţilor din Statele Unite”, nu ştiu dacă este pro-viaţă”.
Leon, ale cărui cuvinte au făcut ecou unui argument catolic comun, adesea utilizat în discuțiile despre avort, a vorbit cu câteva ore înainte ca Cupich să anunțe că Durbin a refuzat premiul.
„Nu sunt foarte familiarizat cu acest caz particular. Cred că este important să se analizeze activitatea generală pe care un senator a desfăşurat-o, dacă nu mă înşel, în cei 40 de ani de serviciu în Senatul Statelor Unite”, a declarat papa marţi reporterilor, răspunzând la o întrebare adresată de EWTN News.
În comentariile despre disputa din Illinois, Papa Leon nu a făcut nicio referire la președintele Trump, a cărui administrație a dus la o intensificare a măsurilor de control a imigrației în zona Chicago.
sursa foto: Hepta
Chiar și așa, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a intervenit și a contestat îngrijorările exprimate de Papa Leon despre tratamentul imigranților, susținând că „respinge ideea că imigranţii ilegali din Statele Unite sunt trataţi în mod inuman sub această administraţie”.
Administrația, a spus Leavitt, „încearcă să aplice legile naţiunii noastre în cel mai uman mod posibil”.
Învățăturile Bisericii interzic avortul, însă se opun și pedepsei capitale, pe care o consider „inadminsibilă” în orice circumstanțe. Epsicopii americani și Vaticanul au cerut ferm un tratament uman pentru migranți, invocând porunca biblică de a „primi străinul”.
Răspunzând la o întrebare în limba engleză adresată de postul catolic American EWTN News, Papa a declarat că există multe probleme etice care constituie învățăturile Bisericii Catolice.
„Nu ştiu dacă cineva deţine adevărul absolut, dar aş cere în primul rând să existe un respect mai mare unul faţă de celălalt şi să căutăm împreună, atât ca fiinţe umane, în acest caz ca cetăţeni americani sau cetăţeni ai statului Illinois, cât şi în calitate de catolici, să spunem că trebuie să analizăm cu atenţie toate aceste probleme etice şi să găsim calea de urmat în această biserică. Învăţătura Bisericii cu privire la fiecare dintre aceste probleme este foarte clară”, a spus el.
Autorul recomandă: