Părinții care au în întreținere copii cu handicap pot munci 8 zile/lună de acasă. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

Publicat: 09 10. 2025, 16:56

Președintele Nicușor Dan a promulgat joi legea care prevede că salariații care au întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu. Toate acestea sunt posibile în condițiile Legii nr. 81/2018, cu excepția acelor domenii de muncă care nu permit munca de acasă. 

Cazuri excepționale

În cazul în care părintele are în întreținere doi sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar față de cele 8 zile pe lună, pentru fiecare copil se mai acordă câte două zile pe lună pentru munca de acasă. 

Prin excepţie de cele două reguli menționate mai sus,  beneficiază şi salariaţii care au în întreţinere copii gemeni, tripleţi sau multipleţi cu vârsta de până la 18 ani. Cererea va fi însoţită, după caz, de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat în condiţiile legii.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, cu gândul la bitcoin. Legea care suspendă impozitarea câștigurilor din bitcoin, retrimisă în Parlament de președinte. Bolojan vrea să crească impozitul la 16%

Copiii ar putea să-și aleagă GENUL indiferent de vârstă. Vestea vine de la Bruxelles, conform noii strategii recomandate de UE privind “egalitatea LGBTQ+”. Au apărut deja primele reacții ale politicienilor români