Patriarhia Română reacționează după ce Papa Francisc a vorbit despre o dată unică a sărbătorii PAȘTELUI
Orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, a transmis Patriarhia Ortodoxă Română drept replică la anunțul Papei Francisc, care a vorbit despre o dată comună a sărbătorii Paștelui.
Sâmbătă, Papa Francisc a anunțat că Biserica Catolică este pregătită pentru o dată unică a Învierii Domnului.
BOR aduce în discuție un sinod pan-ortodox
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, citat de agenția de presă Basilica, „orice consultare referitoare la data Paștelui și o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”.
„Așadar, și prezenta inițiativă se înscrie în același parcurs de lucru, ținând cont și de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor și Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele: «În ceea ce privește tema calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviință pentru formarea duhovnicească a enoriașilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paștilor de către toți ortodocșii»”, se afirmă în comunicatul BOR.
Papa Francisc a afirmat, sâmbătă seara, că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paște – „Biserica catolică este dispusă să accepte data pe care toți vor să o facă, o dată a unității”.
CITEȘTE ȘI:
Papa Francisc expulzează din Biserica Catolică prelați din Peru pentru SODOMIE și SADISM