Senatorul Paul-Ciprian Pintea, fost membru POT, trimis în judecată pentru conducere cu permisul suspendat. Dosarul a ajuns la Înalta Curte

Publicat: 03 08. 2026, 13:05
Actualizat: 03 08. 2026, 13:09

Senatorul neafiliat Paul Pintea, fost membru POT, a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, el având deja o condamnare definitivă pentru o faptă similară.

Senatorul Ciprian Pintea, trimis din nou în judecată

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, fapta ar fi fost comisă în noaptea de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 23:57, în municipiul Zalău.

 Loading ...

Anchetatorii arată că senatorul conducea un autoturism, deși avea permisul suspendat. Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sălaj au efectuat semnalul regulamentar de oprire la intersecția străzilor Andrei Mureșanu și Cloșca, însă șoferul nu s-a conformat.

Potrivit procurorilor, autoturismul a fost urmărit de echipajul de poliție pe o distanță de câteva sute de metri, până în parcarea din zona Casei Armatei, unde conducătorul auto a fost interceptat și legitimat.

Rechizitoriul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să judece cauza, având în vedere calitatea de senator a inculpatului.

Condamnat definitiv pentru aceeași infracțiune

Noul proces este distinct de dosarele în care Paul-Ciprian Pintea a fost deja condamnat pentru fapte similare. La 19 ianuarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv o pedeapsă de un an și cinci luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere.

Paul-Ciprian Pintea, senator POT, participa la sedinta in plen a Senatului in care se dezbate si voteaza asupra motiunii simple depuse de AUR impotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, luni, 15 ianuarie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Paul Pintea a scris în CV că urmează cursurile unui site de matrimoniale

Paul Ciprian Pintea a intrat în atenţia publică după ce în CV-ul său oficial au fost sesizate mai multe nereguli referitoare la studii.

Mai exact, în CV-ul de pe site-ul Parlamentului, presărat cu greșeli gramaticale și de ortografie, Paul-Ciprian Pintea scria că a absolvit liceul cu diplomă de bacalaureat, deși presa din Sălaj scrisese că are doar 8 clase. Mai mult, inițial, acesta a declarat că urmează cursuri „Academic Singles”, o platformă de matrimoniale, pe care ulterior a înlocuit-o în CV, menționând „Cambridge – Business Academy”, o instituție a cărei existență este neclară.