Numărul 2 în AUR explică în ce condiții partidul său va susține „guvernul lui Nicușor Dan”
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, anunță că partidul său este pregătit să meargă la consultările de la Cotroceni, în cazul în care președintele Nicușor Dan decide să îi cheme pentru formarea noului Executiv.
Peiu spune că partidul său este pregătit să susțină o coaliție care va accepta programul AUR de guvernare. Mai mult, AUR dorește să dea premierul.
„Păi, când ne cheamă, se vor numi consultări și vom fi prezenți. Poate să ne convingă să susținem un guvern dacă ne dă funcția de prim-ministru. Atunci, cu dragă inimă îl vom susține. (n.r cu ce partide fac coaliție) Cu partidele care vor accepta programul AUR ca bază de discuție. E deschisă ușa către negocieri pentru toată lumea, sigur. Până la urmă, noi nu ne vrem… nu vrem să negociem ideologii, ci vrem să negociem principii de guvernare”, a spus Petrișor Peiu pentru Realitatea Plus.
Condițiile puse de AUR
Peiu a fost întrebat care condiție este mai importantă. Ca AUR să dea premierul sau să fie acceptate lucruri pe care le vrea partidul pentru electorat.
„Ambele. Ambele. Ambele sunt… ambele condiții sunt importante. Nu se poate renunța. Pentru că, dacă n-avem premier, ce garanție avem că vom fi luați în serios? Când va fi cazul să primim mandatul de premier, vom avea un nume propus. Că nu cred că… președintele vrea o listă scurtă să-și dea el cu părerea pe cine să nominalizeze din acea listă scurtă”, a mai spus liderul grupului senatorial AUR.
Liderii partidelor, chemați de Nicușor Dan la consultări, la Palatul Cotroceni
Nicuşor Dan a anunțat că, cel mai probabil în cursul zilei de luni, se va întâlni din nou cu liderii partidelor din fosta coaliţie de guvernare, chiar dacă, „strict în momentul acesta”, nu simte că se degajează o soluţie.
„La întâlnirea de luni vreau ca fiecare dintre lideri să spună care este soluţia de majoritate pe care o văd. O să le adresez rugămintea. Să nu spună numai mie, să vă spună şi dumneavoastră, pentru că au principala responsabilitate”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, miercuri, după Summitul NATO.