Pentru a economisi curent electric, ucrainenii sunt sfătuiți să părăsească țara: ”Ar ajuta foarte mult sistemul”

Publicat: 19 11. 2022, 19:04
Actualizat: 19 11. 2022, 22:46
Foto: Profimedia

Pentru a economisi curent electric, ucrainenii sunt sfătuți să părăsească țara! Acest lucru este afirmat chiar de către directorul celei mai mari companii energetice private din Ucraina, Maxim Timcenko.

”Dacă pot găsi un loc unde să stea următoarele 3-4 luni, ar ajuta foarte mult sistemul (energetic)”, a declarat Maxim Timcenko, directorul executiv al companiei DTEK, pentru BBC.

Din nefericire, războiul, bombardamentele repetate au distrus aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei, ceea ce a dus la imposibilitatea de a alimenta energetic spitalele, acolo unde este imperios necesar să fie curent electric. ”Dacă voi consumați mai puțin, spitalele care tratează soldați răniți vor avea energia asigurată. Așa se explică faptul că, părăsind țara sau consumând mai puțin, îi ajutați pe ceilalți”, a mai declarat Maxim Timcenko.

Milioane de ucraineni stau fără curent electric

Din cauza avariilor majore la sistemul electric național, aproximativ zece milioane de ucraineni stau fără curent, în condițiile în care temperaturile au scăzut chiar sub zero grade în unele zone și au apărut primele ninsori. Din nefericire, întreruperile de curent au devenit un lucru obișnuit în multe părți din Ucraina, iar Rusia bombardează în continuare infrastructura energetică a țării vecine României.

Maxim Timchenko, cel care a sfătuit populația să plece din țară în următoarele luni, a cărui companie livrează mai de un sfert din energia țării, spune că reducerea consumului de electricitate este soluția de a-l menține în funcțiune. Totodată, și guvernul de la Kiev a făcut apel la populație să limiteze folosirea aparatelor electrocasnice, mai ales cele care consumă foarte mult, în speranța că vor reuși să alimenteze cu energie electrică o parte cât mai mare a țării.