Pentru Nicușor Dan războiul hibrid e mai important decât războiul real: „Dronele care intră din când în când pe teritoriul nostru sunt accidente”
După prezentarea Strategiei Naționale de Apărare, președintele Nicușor Dan a făcut declarații surprinzătoare despre dronele rusești care intră în mod repetat în spațiul aerian al României.
„Una e una, alta e alta. Toate aceste drone care intră din când în când pe teritoriul nostru sunt accidente,” a afirmat Nicușor Dan pe holurile Parlamentului.
Președintele a deviat apoi discuția către ceea ce numește „adevărata amenințare”: campaniile de manipulare ale Rusiei. În timp ce dronele sunt vizibile cu ochiul liber, Nicușor Dan susține că pericolul real este unul „invizibil”.
„Acolo putem spune cu precizie că este vorba de o acțiune ostilă a Rusiei. Este campania de dezinformare și manipulare de zece ani. Acolo este o certitudine”, a spus șeful statului.
Declarația sa vine după ce drona rusească a generat ieri o serie de alerte în județele Tulcea, Galați și, în premieră, în Vrancea.
Întrebat dacă a discutat cu Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu despre acest incident, Nicușor Dan a continuat în aceeași notă.
„Dacă vă veți uita la ce s-a întâmplat cu drone de-a lungul și de-a latul Europei, o să vedeți că tipul acesta de lucru s-a întâmplat în multe alte locuri. Sunt chestiuni tehnice.”
Surse foto: Mediafax foto
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Președintele Nicușor Dan insistă să dea atribuții extinse Serviciului Român de Informații deși recunoaște că a făcut abuzuri în trecut: „Va avea o unitate specială care va strânge informații pentru lupta anticorupție. SRI a mers și în zona de cercetare penală și judecată, din păcate
- Nicușor Dan a prezentat Strategia Națională de Apărare în Parlament. Câteva pasaje sunt din sugestiile pe care le-a primit de la cetățeni