PERCHEZIȚII la traficanții de țigări. Anchetatorii au descins la zeci de adrese din București și trei județe

Publicat: 18 10. 2023, 15:38

Procurorii DIICOT Suceava și polițiști din cadrul BCCO au făcut miercuri 26 de percheziții în București și județele Suceava, Vrancea și Călărași, la o grupare de traficanți de țigări.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, persoanele vizate, cetățeni români, au adus în mod ilegal țigarete din afara Uniunii Europene, pe care, ulterior, le-au vândut către clienți din București, Călărași, Suceava și Vrancea.

„Pentru  a evita controalele autorităţilor, făptuitorii au folosit la transportul  și disimularea ţigaretelor  autoutilitarele unei societăţi comerciale,  care are ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri.

În cursul urmăririi penale , au fost realizate acțiuni de  prindere în flagrant în cursul cărora au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării peste 510.000 de ţigarete”, se arată în comunicat.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi a Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa foto: DIICOT