Aproape 50.000 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în România, în ultimele 24 de ore

Publicat: 07 06. 2021, 18:28
FOTO: Facebook.com/RO Vaccinare

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat luni, 7 iunie, că un număr de 49.405 persoane au fost vaccinate în România, în ultimele 24 de ore. În total, 4.457.688 de români au fost vaccinați de la începutul campaniei, din care 3.997.752 cu schema completă.

În ultimele 24 de ore au fost 20 reacții comune și minore la vaccinare, din care una este reacție de tip local și 19 reprezintă reacții generale.

În ceea ce privește numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 16.264 de reacții comune și minore.

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, luni, la ora 17.00, situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech 37.294, Moderna 3.020, AstraZeneca 2.011, iar Johnson&Johnson 7.080.

Câți tineri cu vârste între 12 și 19 ani s-au imunizat anti-Covid, până pe 7 iunie. „Se poate! Viitorul României se vaccinează”

Comitetul Național pentru Cooronarea Vaccinării în România (CNCAV) a anunțat, luni, că peste 123.500 de tineri cu vârste între 12 și 19 ani s-au vaccinat anti-COVID, până luni, 7 iunie.

Dintre aceștia, peste 8.500 sunt adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, pentru care vaccinarea a început în 2 iunie, iar peste 115.000 de tineri au vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

„Se poate! Viitorul României se vaccinează”, este mesajul scris pe pagina de Facebook RO Vaccinare.


Citește și:

Bilanț Covid în România, 7 iunie 2021: 89 de noi cazuri de infectare și 63 de decese, în ultimele 24 de ore

OMS nu consideră o prioritate vaccinarea copiilor. „Nu au nevoie de imunizare pentru a reveni la școală”