Petre Daea a cheltuit sute de lei la un târg de toamnă din Buzău. Ce a făcut ministrul Agriculturii când a rămas fără cash, în mijlocul cumpărăturilor

Publicat: 18 09. 2022, 20:58
Actualizat: 18 09. 2022, 21:03
Sursă Foto ARHIVĂ - Captură video: Facebook/Adi Rusu

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat startul Târgului „Toamna Buzoiană”, duminică, 18 septembrie, unde timp de șapte zile fermierii locali își expun produsele din noua recoltă. Cu această ocazie, el a trecut pe la standurile producătorilor, de unde și-a cumpărat dulcețuri, băuturi, usturoi, mezeluri, brânzeturi și diferite soiuri de miere de albine, câteva băuturi, brânzeturi, dar și produse de carmangerie specifice Buzăului, precum cârnații de Pleșcoi.

Mai mult, ministrul a gustat din produse și a insistând să le plătească fermierilor pentru fiecare produs ales, așa cum face de altfel la orice târg pe care-l vizitează.

Daea a cheltuit câteva sute de lei pe produsele de pe tarabe care l-au atras. Doar că, la un moment dat, a rămas fără bani cash, pe la jumătatea cumpărăturilor, astfel că i-a telefonat șoferului său pentru a-i spune să-i aducă portofelul.

Premiera din acest an de la Târgul „Toamna Buzoiană”

La „Toamna Buzoiană”, un eveniment organizat de Primăria Buzău, în parteneriat cu Direcția Agricolă, producătorii autohtoni oferă spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat.

Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că, în premieră, la ediția de anul acesta a târgului agro-alimentar sunt prezenți cu standuri doar producători autohtoni de legume și fructe.

„Vă asigur că vor fi doar producători locali autentici, de usturoi, de legume, pe viticultură și pomicultură, și care au trecut prin filtrul nostru”, a declarat Cosmin Florea, directorul Direcției Județene Agricole Buzău, citat de Adevărul.