Petrișor Peiu critică politicile energetice promovate în România. „Guvernul nostru și-a ucis de pomană industria”

Publicat: 04 11. 2026, 09:20
Actualizat: 04 11. 2026, 09:28
Petrișor Peiu critică politicile energetice promovate în România

Liderul senatorilor AUR critică politicile energetice promovate și în România cu multă înverșunare. Petrișor Peiu arată, într-o postare pe social media, cât de mult rău au făcut economiei foștii guvernanți.

„Ne-am distrus de pomană energia, industria și transporturile încercând să reducem «poluarea»”, scrie pe Facebook Petrișor Peiu.

 

„Azi, avem o economie înapoiată”

În opinia senatorului AUR, „poluarea la noi este oricum cu 30% mai mică decât în UE! Iar celelalte state UE nu și-au ucis nici energia, nici, industria așa de sălbatic cum s-a făcut în România!”.

w

Loading ...

Rezultatul acestei politici întreprinse de conducătorii statului se vede cu ochiul liber: „Azi, avem o economie înapoiată, total diferită de modelul european. Indicatorul suprem al înapoierii economiei românești față de media UE este faptul că, aici, agricultura generează mai mult dioxid de carbon decât industria sau transporturile – atât de jos au ajuns industria și transporturile la noi.

Pentru a înțelege cât de aberante au fost politicile energetice și industriale din România după intrarea în UE și efectul dezastruos al acestora asupra economiei avem un nou indicator: emisiile de gaze cu efect de seră, «inamicul» împotriva căruia luptă guvernele noastre de 18 ani”.

În trei puncte, Petrișor Peiu arată unde au greșit guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria în ultimii ani:

  1. 1. Guvernul nostru și-a ucis de pomană industria și continuă să o facă : în România, emisiile industriale de gaze cu efect de seră (GES) în anul 2024 au scăzut cu 39,2% față de nivelul înregistrat în 2008, situându-se astfel cu 24% sub media Uniunii Europene!;

„Emisiile de gaze cu efect de seră din România au scăzut”

  1. Per ansamblu, emisiile de gaze cu efect de seră din România au scăzut cu 30% din 2008 până în 2024. Și atunci de ce continuăm să ne comportăm sinucigaș cu economia?;

  1. Cel mai grav este tabloul economiei noastre în raport cu economia UE:
    • la noi, producția de energie contribuie cu doar 13,6% la totalul GES (gaze cu efect de seră), în vreme ce în UE avem 27,4% ponderea energiei din totalul GES, dublu adică!;
    • la noi, ponderea industriei prelucrătoare este de 17,5%, iar media UE este de 20,3%;
    • la noi, ponderea agriculturii este de 20%, media UE este de 10,8%, de două ori mai puțin!
    • la noi, ponderea transporturilor este de 6,5%, în UE avem o medie de 27% (23,8+3,2 %), de patru ori mai mare!
    • la noi, ponderea gospodăriilor este de 23,4%, media UE este de 12%, la jumătate!
    • la noi, ponderea gunoiului este de 6,8%, media UE este de 3,2%, la jumătate!”.