Planul Ministerului Educației pentru formarea de specialiști pentru România. Ligia Deca: „Ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare”

Publicat: 08 01. 2023, 14:15
Ministrul Educației, Ligia Deca/ Sursa foto: Alexandra Pandrea (GANDUL)

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare. Anunțul a fost făcut de ministrul Ligia Deca care susține că principalul scop al acestui demers îl reprezintă formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România.

Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.

„Proiectul „România Educată” explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare, instituite pentru prima oară în anul 1998″, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Cuantumul bursei lunare va fi de, cel puţin, 1.000 de euro

Potrivit acesteia, cuantumul bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea stagiului, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară.

„Prin această măsură, urmărim formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: cel energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţiile internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Posibilitatea efectuării unor astfel de stagii universitare va îmbunătăţi calitatea şi aplicabilitatea cercetării româneşti, prin sincronizarea cu noile trenduri de cercetare”, a mai punctat ministrul Educației. 

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Noile legi ale educației, la a treia amânare de la doi miniștri, România educată mai așteaptă. ”Cea mai mare dorință este să însemne ceva mai bun și să nu se schimbe cel puțin un ciclu complet de învățământ” 

EXCLUSIV | Cum a ieșit bugetul Educației pe 2023 mai mic decât în 2022, deși el este mai mare? Explicațiile uluitoare ale analiștilor: ”Este o majorare prin scădere, ca pentru o Cenușăreasă, primește ce mai rămâne. Ne amanetăm viitorul”