Doi copii și un adult s-au intoxicat cu vapori de VOPSEA în Parcul Ioanid din Capitală
Doi copii și un adult s-au intoxicat cu vapori de vopsea în Parcul Ioanid din Capitală. Aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, anunță ISU București-Ilfov.
„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat la 3 persoane (1 adult, 2 minori), ce se aflau în Parcul Ioanid, din sectorul 2 al Capitalei. Acestea acuzau iritație pe căile aeriene, ca urmare a intoxicării cu vapori de vopsea, ce au rezultat în urma unor lucrări de vopsire a unei bănci din parc”, potrivit ISU București-Ilfov.
Cele trei persoane au fost evaluate medical, la fața locului, fără a fi transportate la spital.
„În momentul de față nu mai este pericol de intoxicare. Au fost alertate urmatoarele resurse: 1 autospeciala de stingere ce prezinta modul de prim-ajutor, 4 echipaje SMURD, 1 motocicletă SMURD şi autospeciala CBRN”, se mai arată în comunicatul ISU București-Ilfov.
Știre în curs de actualizare…
CITEȘTE ȘI: