Plata parcării la Aeroportul „Henri Coandă” se poate face și online. Iată ce variante au călătorii

Publicat: 19 05. 2026, 12:38

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că pune la dispoziția pasagerilor o nouă facilitate pentru plata parcării la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, prin intermediul platformei online dedicate: parcare.cnab.ro.

Potrivit CNAB, accesând platforma online, utilizatorii își pot crea rapid un cont cu adresa de e-mail și numărul de telefon mobil, „având astfel posibilitatea de a achita imediat tichetul de parcare, într-un mod simplu și eficient”.

Pasagerii care utilizează parcarea aeroportului pot achita tariful de parcare optând pentru una dintre următoarele metode:

  • Online – prin accesarea platformei parcare.cnab.ro,
  • Automate de plată – 20 de terminale speciale amplasate în incinta aeroportului;
  • Casierie – plata clasică la ghișeul din aeroport;
  • Card la barieră – plată contactless direct la ieșire

Câte locuri de parcare are Aeroportul „Henri Coandă”

„Compania Națională Aeroporturi București face încă un pas important în creșterea calității serviciilor oferite pasagerilor din Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București: plata online a parcării. Implementarea acestei soluții digitale are ca obiectiv îmbunătățirea experienței pasagerilor și reducerea timpului necesar efectuării plăților în incinta aeroportului”, a precizat Directorul General CNAB, Bogdan Mîndrescu.

Aeroportul „Henri Coandă” dispune în prezent de 1.571 de locuri de parcare. Până la finalul anului, se va pune în folosință o nouă parcare, care va pune la dispoziția pasagerilor 1.019 locuri. De asemenea, luna aceasta a fost lansată licitația pentru o nouă parcare, cu 795 de locuri pentru staționare pe termen lung.