PNL Sector 1, după perchezițiile DNA care vizează achizițiile publice ale Poliției Locale: „Încă o confirmare a eșecului administrației Armand”

Publicat: 19 01. 2023, 22:28

Reprezentanții PNL Sector 1 reacționează după descinderea DNA la Poliția Locală Sector 1, arătând că perchezițiile care vizează achizițiile publice ale instituției din subordinea primăriei reprezintă „încă o confirmare a eșecului administrației Armand și a tuturor așa-ziselor reforme pe care le clamează”. 

Liberalii reamintesc afirmațiile primarului Sectorului 1 din februarie 2021, potrivit cărora „grupul infracţional care a condus până acum Poliţia Locală a Sectorului 1 a fost învins”. Clotilde Armand spunea atunci, imediat după ședința în care a fost aprobată reorganizarea poliției locale, că „de astăzi începe adevărata reformă a acestei instituţii. Consiliul Local al Sectorului 1 şi-a dat astăzi girul pentru reorganizarea Poliţiei Locale şi pentru eficientizarea activităţii acestei instituţii”.

„Sunt publice toate declarațiile în care anunța schimbări de cadre în instituție. Nu știe nimeni pe ce criterii au fost numiți cei noi, dar iată că adevărul iese întotdeauna la iveală.
Atât de bine și-a făcut treaba Armand și de data asta, încât nici doi ani mai târziu de la magnifica reorganizare, DNA a descins în două sedii ale acestei instituții.
Procurorii DNA, însoțiți de jandarmi, au făcut percheziții într-un dosar privind nereguli în legătură cu achizițiile publice de echipamente privind două sedii ale Poliției Locale Sector 1. Toate detaliile sunt în comunicatul oficial al DNA. PNL Sector 1 condamnă ferm orice acte de corupție și așteaptă finalizarea anchetei, cu încredere în profesionalismul și obiectivitatea instituțiilor statului român.

Până atunci, momentul este încă o confirmare a eșecului administrației Armand și a tuturor așa-ziselor reforme pe care le clamează de mai bine de doi ani, fără rezultate concrete. Iar declarațiile războinice că a trimis Corpul de Control să verifice achizițiile sunt doar o încercare de a ascunde gunoiul sub preș cu acte de imagine. „Reforma” încheiată cu descinderile DNA a fost făcută de oamenii lui Armand. Iar o vorbă veche din bătrâni spune că „cine se aseamănă se adună”…
PS: vedeți în video din 2021 (sursa Facebook Europa FM). Armand a dorit o Poliție Locală puternică și integră. A reușit să reconstruiască una cu DNA la ușă”, scriu reprezentanții PNL Sector 1 într-un comunicat transmis pe Facebook.

DNA a făcut joi percheziții într-un dosar privind nereguli în legătură cu achizițiile publice de echipamente privind două sedii ale Poliției Locale Sector 1.

Perchezițiile au avut loc în două sedii ale Poliției Locale Sector 1, în privința unor nereguli în legătură cu achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale.

„În cursul zilei de 19 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în patru locații situate pe raza municipiului București, din care două sunt sediile unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale”, transmite DNA.