PNL şi USR se reunesc luni în faţa plenului Camerei Deputaţilor, după ce au boicotat lucrările Parlamentului săptămâna trecută. Liderii susţin şi declaraţii de presă
Deşi a fost votată în plen zi liberă pentru parlamentari, pentru ca fiecare să poată merge în circumscripţiile pe care le reprezintă, în prima zi de şcoală, cei de la PNL şi USR au anunţat declaraţii comune de presă.
Potrivit surselor Gândul, acestea ar avea loc pe marginea colaborării parlamentare între PNL şi USR, la nivel de proiecte comune. La 15.30, cele două partide vor avea o şedinţă comună.
Liderii deputaților USR și PNL, Diana Stoica și Gabriel Andronache, vor susține declarațiile de presă, luni, la ora 16.00, în fața Plenului de la Camera Deputaților.
Cele două formaţiuni politice au anunţat încă de săptămâna trecută că vor boicota lucrările plenului din cauza faptului că le-au fost luate două funcţii de secretar în Biroul Politic al Parlamentului şi redistribuite celor de la AUR şi SOS.
Coaliția de guvernare continuă să funcționeze sub spectrul rupturii din cauza neînțelegerilor constante pe marginea pachetelor de reforme solicitate prin PNRR (precum Legea salarizării).
Deși se vehiculează scenariul alegerilor anticipate, analiștii politici le consideră puțin probabile pe termen scurt, din cauza riscurilor majore de blocaj constituțional complet.