Liberalii din Timiș se delimitează public de declarațiile prin care șeful PNL Timișoara îl atacă pe Fritz
PNL Timiș se delimitează de declarațiile lui Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, după atacul lansat de acesta la adresa liderului USR. Precizarea vine la o zi după mesajul lui Ionuț Gaiță la adresa lui Dominic Fritz, în care liberalul susținea că USR știa demult de problema juridică a edilului, dar nu a avut niciun plan pentru cazul în care acesta nu și-ar mai fi putut continua mandatul. Replica PNL Timiș a venit însă tăios. Liberalii au transmis că declarațiile făcute pe conturile membrilor filialei reprezintă opinii personale și nu angajează partidul.
PNL Timiș: „Poziția oficială a partidului este una singură”
Filiala județeană nu îl nominalizează pe Gaiță, dar precizează că „orice derapaj” făcut pe conturile personale de social media de persoane care ocupă temporar funcții în structurile PNL reprezintă exclusiv opinia acestora și nu poziția partidului.
„Partidul Național Liberal are o linie publică clară și consecventă, aplicată în mod unitar la nivel național, județean și local. Toate deciziile și pozițiile publice ale PNL sunt asumate de conducerea partidului și transmise prin canalele oficiale de comunicare. Facem precizarea că orice derapaj de la această linie, exprimat public de persoane private care ocupă temporar funcții în structurile filialei, pe conturile personale de social media, reprezintă opinia personală a acestora. Astfel de declarații nu angajează Partidul Național Liberal și nu pot fi interpretate, sub nicio formă, ca fiind poziția oficială a PNL Timiș sau PNL Timișoara”, transmite PNL Timiș miercuri, într-un comunicat de presă.
Liberalii timișeni au precizat că respectă decizia Curții Constituționale și că regulile de integritate trebuie aplicate tuturor, dar au avertizat în același timp împotriva modificării legislației în funcție de situația unei anumite persoane.
„Poziția oficială a partidului rămâne exclusiv cea exprimată prin purtătorul de cuvânt PNL Timiș și își menține punctul de vedere exprimat public. PNL respectă deciziile Curții Constituționale iar regulile privind integritatea trebuie să fie clare și aplicate în mod egal tuturor. Legislația nu trebuie construită sau modificată în funcție de situația unei anumite persoane ori de conjuncturi politice.
În ceea ce privește cazul Dominic Fritz, diferențele politice sunt cunoscute, însă interesul Timișoarei trebuie să rămână înaintea disputelor dintre partide, iar competiția politică trebuie purtată în fața cetățenilor și tranșată prin vot”, mai transmite sursa citată.
Mesajul lui Gaiță vine în contextul în care, în PNL, se discută scenariile pentru o eventuală vacantare a funcției de primar. Într-o ședință a liberalilor din Timiș, Ilie Bolojan le-a explicat colegilor că, dacă mandatul lui Fritz încetează, administrația ar urma să fie preluată temporar de un viceprimar, după care ar putea fi organizate alegeri parțiale.
În plan public, însă, Bolojan a criticat modificarea legislativă care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandat, invocând principiul neretroactivității și avertizând asupra riscului ca legile să fie folosite pentru „vendete politice”.