FOTO | Podul suspendat peste Dunăre, al treilea pod ca lungime din Europa, nu rămâne muzeu. Zeci de utilaje lucrează la drumurile de legătură

Publicat: 22 07. 2021, 14:43
Podul suspendat peste Dunăre, al treilea pod ca lungime din Europa, nu rămâne muzeu

Au existat nenumărate discuții referitoare la un posibil scenariu negativ în care podul suspendat peste Dunăre – al treilea pod ca lungime din Europa – să nu fie funcțional din cauza lipsei drumurilor de legătură. 

De câteva zile s-a pus punctul final tuturor controverselor și –  în apropierea celui mai important obiectiv de investiții din Romania ultimilor 30 de ani – se desfășoară o mobilizare uriașă de forțe.

Constructorii au început lucrările la drumurile conexe podului – în principal la terasamente și la structurile de poduri și podețe, atât pe malul brăilean al fluviului, cât și pe cel tulcean. Aproximativ 80 de utilaje terasiere se află pe șantier, urmând efectivul fie mărit de la o săptămână la alta. Drumurile de legătură vor avea 23,5 km, informează debraila.ro.

Lucrurile s-au mișcat în direcția corectă

Dezbaterile cu privire la posibilitatea ca podul rămân cel mai mare muzeu în aer liber din România au ținut prima pagină a ziarelor foarte mult timp, în condițiile în care chiar și Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a vorbit, la scurt timp după preluarea mandatului, despre ”întârzieri din trecut”, precizând inclusiv faptul drumurile de legătură ”nu aveau nici măcar autorizație de construcție”.

Totuși, demararea în forță a lucrărilor la drumurile de legătură arată lucrurile s-au mișcat în direcția corectă, iar  podul va putea fi folosit din prima zi de la finalizarea lucrărilor.


Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 metri

Podul suspendat peste Dunăre, care va fi al treilea pod ca lungime din Europa, va avea o lungime de 1.974 metri, dintre care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 metri pe malul brăilean și 364 metri pe malul tulcean.

Lățimea
totală a podului va fi de 31 metri și va cuprinde patru benzi de circulație a câte 3,5 metri lățime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lățime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3 metri, mai precizează sursa citată.