EXCLUSIV | Polițiștii locali din București au primit pistoale, dar șefii au decis să nu le dea și gloanțe. „Armele au încărcătoarele goale. Ni s-a spus să le purtăm doar pentru intimidare”

Publicat: 17 11. 2022, 08:00

This browser does not support the video element.

Polițiștii locali din Sectorul 3 au fost dotați cu pistoale letale, de calibru 9 milimetri, însă conducerea instituției a decis să nu le dea și muniția aferentă. Aceștia au fost anunțați că armele primite sunt strict pentru intimidarea eventualilor agresori.

Prima dată când în România s-a vorbit despre o poliție a primăriilor a fost în 1993, când s-a înființat Corpul Gardienilor Publici. Cu toate că, pe hârtie, măsura ar fi trebuit să vină în sprijinul cetățenilor, această structură a rămas una de tristă amintire în memoria colectivă. Pe lângă o lungă serie de abuzuri, gardienii publici, care primiseră arme de foc, au reușit, pe fondul pregătirii profesionale precare, chiar să se împuște între ei.

După dizolvarea structurii gardienilor, a fost înființată, în 2010, Poliția Locală. Cu uniforme asemănătoare polițiștilor angajați în structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), polițiștii primăriilor au dobândit, prin lege, dreptul să aibă în dotare și arme cu muniție letală.

Polițiștii locali au fost învățați să tragă de către Poliția Română

Ca urmare, polițiștii locali din București cu făcut stagii de pregătire de câte trei luni, la Institutul de Studii pentru Ordine Publică al Poliției Române, la fel ca și cadrele MAI.

Potrivit unor surse Poliția Locală, la Sectorul 3, angajații care își fac serviciul de patrulare pe timpul nopții au fost dotați cu pistoale Glock letale, de calibru 9 milimetri, însă nu primesc și muniția aferentă.

„Pistoalele pe care le avem la noi au încărcătoarele goale. Ni s-a spus că, deocamdată, nu primim gloanțe, iar rolul lor este doar unul de intimidare”, au declarat, pentru Gândul, sursele citate.

Am solicitat Primăriei Sectorului 3, în subordinea căreia se află Poliția Locală, un punct de vedere în cazul acestei situații, dat până la publicarea articolului, nu am primit niciun răspuns.