Povestea tragică a miresei care a murit în timpul unei ședințe foto, care s-a desfășurat la câteva săptămâni după nuntă. Ce s-a întâmplat atunci
O mireasă a murit într-un mod tragic, la doar câteva săptămâni de la nuntă, după ce s-a înecat în timpul ședinței foto.
Maria Pantazopoulos avea doar 30 de ani atunci când s-a căsătorit cu Billy, pe 9 iunie 2012, iar la câteva săptămâni de la nuntă ei au organizat o ședință foto la râul Ouareau, lângă cascada Dorwin din Montreal.
Dar, pe cât de spectaculoasă este zona, pe atât de periculoasă poate fi. Mireasa a fost fotografiată lângă cascadă, inclusiv în apă, iar la un moment dat ar fi început să înoate.
Dar rochia de mireasă purtată la ședința foto era și așa destul de grea și, odată îmbibată cu apă, i-a fost imposibil Mariei să mai înoate.
Cu ultimele puteri, i-a spus fotografului că rochia este prea grea și că nu mai poate înota, iar acesta a sărit să o ajute, dar nu a reușit să o salveze.
Foto – Caracter ilustrativ: Shutterstock
Trupul neînsuflețit al tinerei a fost recuperat de scafandri, câteva ore mai târziu. Familia acesteia a declarat, într-un interviu oferit unei publicații internaționale, că Maria nu și-ar fi pus niciodată viața în pericol pentru un trend, ci a urmat recomandările fotografului.
„Un lucru de care suntem siguri este că Maria noastră nu și-ar fi pus vreodată viața în pericol. A avut încredere în recomandarea domnului Louis Pagakis pentru locație și s-a simțit suficient de în siguranță pentru a participa la ședința foto singură cu fotografii. Familia solicită Consiliului Municipal din Rawdon să implementeze măsuri de securitate mai stricte pentru a evita alte tragedii”, a transmis familia, într-o declarație oficială, potrivit mirror.co.uk.