Premieră pentru Lavinia Șandru la Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste

Publicat: 09 09. 2021, 15:15
Actualizat: 09 09. 2021, 15:17
Lavinia Șandru

Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste ”B.Loved”, care va avea loc în perioada 10-12 septembrie în Cetatea Neamțului, va marca premiera națională a filmului ”Șnițele înaripate”, în care protagoniști sunt actorii Mihai Mălaimare și Lavinia Șandru.

Pentru Lavinia Șandru, acesta este al doilea rol principal într-un film de lung metraj, după cel făcut în filmul ”Ana. Ana Simion”, pentru care a primit premiul pentru debut al juriului Festivalului Internațional de Film de la Varna.

Festivalul B.LOVED  –”cel mai romantic festival de film din Romania” – se află în acest an la cea de-a IV-a ediție. Alegerea ca gazdă a acestei ediții a orașului Târgu Neamț a fost una simbolică, având în vedere că acesta a fost orașul martor al celei mai importante povești de dragoste din literatura română, cea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Lavinia Șandru, al doilea rol principal într-un film de lung metraj

Festivalul debutează cu proiecția filmului cult ”Vacanță la Roma”

De la prima ediție din 2017, B.LOVED aduce proiecții de filme de dragoste, dar și recitaluri de muzică folk, concursuri și ateliere legate de cinematografie, precum și art performances (sand art, demonstrații de caricatură).

Vineri, 10 septembrie, festivalul debutează cu proiecția filmului cult ”Vacanță la Roma”, în care apar legende ale marelui ecran, Audrey Hepburn și Gregory Peck, în roluri principale.

Prin găzduirea festivalului, orașul Târgu Neamț devine cel mai nou membru al unei triade a orașelor gazdă a festivalurilor internaționale dedicate filmului de dragoste, alături de Festivalul de la Mons (Belgia) și Festivalul de la Varna (Bulgaria), ambele având o tradiție de peste 25 de ani și reprezentând un brand recunoscut pentru orașele respective.