PREMIERĂ politică: Un primar USR de oraș, racolat de PSD. Camelia Bertea, edilul din Victoria, a trecut la social-democrați

Publicat: 01 03. 2024, 21:43
Foto: Facebook Camelia Bertea

Camelia Bertea (USR), care a fost aleasă în 2020 primar al orașului brașovean Victoria, a anunțat vineri că trece la PSD. E primul caz în care un primar USR de oraș trece la social-democrați.

Bertea și-a justificat trecerea la PSD prin ajutorul pe care l-ar fi primit pentru proiectele din oraș. Ea a anunțat într-un comunicat că trece la PSD cu cea mai mare parte a filialei USR Victoria.

”Astăzi am făcut un pas politic important, atât pentru mine, cât și pentru Victoria. A fost un pas greu, la care am reflectat foarte mult timp. Începând de astăzi, m-am alăturat familiei PSD, o familie mare și unită, cu care împărtășesc o viziune comună pentru dezvoltarea Victoriei. Ceea ce m-a determinat să fac acest pas hotărâtor a fost sprijinul constant pe care l-am primit din partea PSD pentru proiectele mele și pentru bunăstarea locuitorilor Victoriei. Am înțeles că politica și administrația se fac cu OAMENI pentru OAMENI, iar o mână de ajutor venită la timp și un sfat bun pot face diferența”, a scris Bertea pe Facebook.

În paralel, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a anunţat că 40 de primari şi consilieri locali s-au alăturat organizaţiei.

Pe lângă Camelia Bertea, PSD Brașov i-a racolat pe Gheorghe Sucaciu – primarul municipiului Făgăraş, şi Sergiu Arsene – primarul comunei Bod, plus 40 de consilieri locali, notează g4media.ro