Premierul Ungariei amendat de justiția europeană că refuză imigranții/ Viktor ORBAN: Plătim un milion de euro pe zi. Este mai ieftin să plătesc
Premierul Ungariei, Viktor Orban, spune că preferă ca țara lui să plătească 1 milion de euro pe zi amendă pentru nerespectarea regulilor comunitare de azil, sentință impusă de justiția europeană, decât să accepte imigranți în țară. Premierul consideră că așa „iese mai ieftin”.
Pentru că Ungaria a refuzat să achite amenda primită din partea justiției europene, executivul de la Bruxelles a dedus suma din cele 200 de milioane de euro din bugetul comunitar către Ungaria şi alte 93 de milioane de euro acumulate pentru neplata amenzii de un milion de euro pe zi, încă din septembrie 2023. Premierul Viktor Orban a declarat vineri că e dispus să plătească amenda.
„Plătim un milion de euro pe zi. Dar dacă fac calculul cât ar costa să-i las să intre (în Ungaria), este mai ieftin să plătesc (amenda) fără a lăsa imigranţii să intre”, a declarat Orban la radioul public Kossuth.
La sfârșitul lui 2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că Ungaria nu a respectat dreptul comunitar privind procedurile de acordare a protecţiei internaţionale şi de returnare a resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere neregulamentară. Iar în iunie 2024, tribunalul european a decis impunerea amenzii și penalităților aferente, pe motiv că Budapesta a eşuat în mod deliberat să pună în aplicare decizia din 2020.
CITEȘTE ȘI:
Ungaria AMENINȚĂ că va trimite autocare pline cu migranți la Bruxelles. Reacția Comisiei Europene
După Olanda, Ungaria cere și ea exceptarea de la politicile Uniunii Europene privind migrația