Prețuri carburanți România 2022 | Câți lei a ajuns un litru de motorină în benzinăriile din București și Cluj-Napoca

Publicat: 25 08. 2022, 15:26
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Pexels

Prețurile carburanților au devenit în ultimele luni un motiv tot mai mare de îngrijorare pentru români, mai ales pentru cei care au autoturisme pe motorină.

Și cum prețul benzinei și motorinei influențează, direct sau indirect, prețurile tuturor bunurilor pe care le achiziționăm, românii stau cu ochii pe prețurile din benzinării.

Cele mai mai creșteri s-au înregistrat în ceea ce privește motorina în ultimele luni. În general, creșterea prețurilor la carburanți a fost pusă pe seama războiului din Ucraina și a sancțiunilor internaționale impuse de Occident Rusiei.

În ultimele zile, în România, prețul motorinei s-a redus sensibil, iar unii experți se așteaptă la viitoare reduceri de preț, ca urmare a scăderii cotațiilor internaționale ale barilului  de petrol.

Cât costă un litru de motorină în București și Cluj-Napoca

Potrivit unui comparator de prețuri, joi, 25 august, cea mai ieftină motorină din benzinăriile din București costă 8,69 lei pe litru.

Totodată, cea mai scumpă motorină din Capitală costă 8,83 lei litrul, însă, în medie, prețurile sunt undeva între 8,71 și 8,75 lei pe litru.

În Cluj-Napoca, prețurile sunt ceva mai mari. Astfel, cel mai ieftin litru de motorină din capitala Ardealului este joi 8,72 lei, iar cel mai scump litru de diesel costă 8,78 lei.

Care este motivul pentru care motorina s-a scumpit mai mult decât benzina

Prețul motorinei, până acum considerată o alternativă mai ieftină la benzină, ar urma să crească din nou în Europa, dar care este motivul pentru care motorina a ajuns să se scumpească mai mult decât benzina?

Ei bine, potrivit unei analize realizate de Reuters, restricțiile referitoare la importurile de motorină din Rusia, impuse după ce Moscova a invadat Ucraina, reprezintă unul dintre motive.

Pe lângă impactul direct asupra celor 140 de milioane de europeni care depind de mașini pe motorină, prețurile ridicate ale motorinei afectează economia în general, generând inflație, deoarece este combustibilul preferat al industriei și al agricultorilor din Europa.

Prețurile carburanților au crescut puternic în ultima perioadă, mai ales față de minimele înregistrate ca urmare a pandemiei, deoarece relaxarea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID a stimulat cererea, iar rafinăriile s-au luptat să țină pasul.

După invazia Ucrainei de către Moscova, sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, un important exportator de energie și cel mai mare furnizor de motorină în Europa, au agravat situația.

Îngrijorările cu privire la exporturile rusești de motorină au crescut prețurile medii la motorină mai mult decât cele ale benzinei în martie, pentru prima dată, iar decalajul este de așteptat să se mărească, ducând la recorduri succesive de preț.

Datele analizate de Energy Aspects şi Wood Mackenzie arată că diferenţa de preţ dintre motorină şi benzină va ajunge la aproximativ 25 de dolari per baril în trimestrul patru, de la aproximativ 13 dolari per baril în trimestrul al doilea.