Primăria Capitalei: Bulevardele au fost „la negru” de dimineață! Ție cum ți s-au părut?

Publicat: 27 01. 2021, 12:13

Primăria Capitalei anunță că principalele artere ale orașului erau „la negru”, la ora 6.00, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale! Cei de la PMB mai spun că și liniie de tramvai au fost curățate de STB.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Capitalei, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Control au verificat în cursul nopţii, începând cu ora 22.00, respectarea de către operatorii de salubritate a obligaţiilor ce le revin.

„În prima parte a nopţii s-au aplicat tratamente antiderapante pe rampe, pante, poduri şi pasaje”

„Astfel, în prima parte a nopţii s-au aplicat tratamente antiderapante pe rampe, pante, poduri şi pasaje, puncte stabilite ca fiind încadrate în Urgenţă 0. După ora 4.00 s-a trecut la acţionarea pe arterele din Urgenţa 1 cu utilaje dotate cu sărăriţă şi plug, astfel încât, la ora 6.00, arterele principale erau „la negru”, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale, de iarnă. În ceea ce priveşte refugiile de tramvai, s-a constatat ca mare parte dintre acestea au fost curăţate de către reprezentanţii STB”, precizează PMB.

Pe parcursul nopţii au fost raportate către Apa Nova patru acumulări de apă, în următoarele zone:

– Şos. Giurgiului, intersecţie cu Str. Luica, sens către centru;
– pe Şoseaua Fundeni în dreptul nr. 120 B;
– Şos Petricani (în dreptul parcului);
– Str. Drumul între Tarlale (la cca 100 ml de intrarea dinspre autostrada A1).

În cadrul verificărilor, s-a constatat faptul că două semafoare sunt nefuncţionale

În cadrul verificărilor, s-a constatat faptul că două semafoare sunt nefuncţionale, la intersecţia Bd. Basarabia cu Bd. Mihai Bravu (deasupra pasajului Muncii) şi pe Şos. Olteniţei (în dreptul staţiei OMV Petrom).

Totodată, operatorii au raportat la ora 3.30 că dispun de 406 utilaje şi 434 operatori manuali, după cum urmează:

– Sectorul 1 cu 50 utilaje şi 170 lucrători manuali,
– Sectorul 2 cu 53 utilaje şi 47 lucrători manuali,
– Sectorul 3 cu 62 utilaje şi 50 lucrători manuali,
– Sectorul 4 cu 85 utilaje şi 50 lucrători manuali,
– Sectorul 5 cu 48 utilaje şi 60 lucrători manuali,
– Sectorul 6 cu 108 utilaje şi 57 lucrători manuali.