Primăria Sectorului 2 a alocat peste 7 milioane de lei pentru reparația străzilor. Rareș Hopincă: „Am evaluat mii de gropi”

Publicat: 24 02. 2026, 19:03

Primarul Sectorului 2, Rares Hopincă, a anunțat, marți, că administrația pe care o conduce a alocat peste 7 milioane de lei pentru astuparea gropilor. Potrivit edilului, în Sectorul 2 au fost evaluate deja mii de „cratere”.

„De săptămâna viitoare începem campania de reparații pe toate străzile din sector.

Vom lucra simultan, atât Primăria Sectorului 2, pe străzile pe care le avem în administrare, cât și Administrația Străzilor (PMB), pe arterele cu transport în comun. Am avut astăzi o ședință de lucru în care am clarificat bugetul și calendarul de intervenții.

Pentru a evita sincopele bugetare, Primăria Sectorului 2 va aloca, în primă fază, 2 milioane de lei către Administrația Străzilor, pentru a urgenta intervențiile acestora pe raza sectorului nostru”, a anunțat, marți, primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă.

Edilul mai spe că alte 5,35 milioane de lei se alocă pentru străzile din administrarea Sectorului 2.

Sectorul 2 are în administrare 798 de străzi, alei și intrări, cu o lungime totală de 210 km

„Pentru control operațional, am împărțit sectorul în două zone de intervenție, delimitate de Șoseaua Colentina și Calea Moșilor:

Zona 1: delimitată de Calea Moșilor, Șos. Colentina, limita Sectorului 1 și limita județului Ilfov.

Zona 2: delimitată de Calea Moșilor, Șos. Colentina, limita Sectorului 3 și limita județului Ilfov.

Sectorul 2 are in administrare 798 de străzi, alei și intrări, cu o lungime totală de 210 km, iar Primăria Municipiului București administrează 114 bulevarde, străzi și intrări, cu o lungime totală de 95 km.

Imediat ce vremea va permite (iar estimarea este la începutul săptămânii viitoare), începem intervenția amplă pentru remedierea tuturor gropilor apărute peste iarnă”, spune Hopincă.

Edilul spune că au fost evaluate deja mii de gropi la nivelul sectorului.

„După ultimele episoade de ninsoare și ciclurile repetate îngheț-dezgheț, numărul acestora este în creștere Știu că disconfortul creat este major. De aceea, vă asigur că vom urmări îndeaproape ritmul și calitatea lucrărilor”, a mai transmis Rareș Hopincă.