Primarul Ciprian Ciucu, anunț despre marea concediere de la STB. Cine scapă de reorganizarea Societății de Transport

Publicat: 13 05. 2026, 14:40

Proiectul care prevede o reorganizare masivă la STB a trecut, miercuri, de votul consilierilor din Consiliul General ala Municipiului București (CGMB). Este vorba de concedierea a 700-800 de angajați. Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a anunțat miercuri care categorii de angajați vor scăpa de concedieri.

Concedierile de la STB nu îi vor atinge pe șoferi, vatmani și muncitori, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, în timpul ședinței CGMB.

Proiectul votat miercuri prevede și includerea în bugetul STB a cel mult 12 salarii compensatorii în cazul concedierilor colective sau al disponibilizărilor de salariați.

Suma totală alocată plăților compensatorii, inclusiv contribuția asiguratorie pentru muncă, nu poate depăși plafonul maxim de 32,2 milioane lei.

Cuantumul individual al plăților compensatorii, numărul de salariați beneficiari și modalitatea de eșalonare a plăților se vor stabili prin hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor.

Lovitură pentru Poliția Locală a Capitalei. Sute de posturi sunt desființate de primăria lui Ciprian Ciucu

De asemenea, Primăria Capitalei taie 130 de posturi, dintre care 21 de conducere, de la Poliția Locală a Municipiului București. Un proiect în acest sens a fost votat în ședința Consiliului General de marți, 5 mai, cu 45 voturi pentru și patru abțineri.

Astfel, noua structură de conducere are un director general și trei adjuncți.

Numărul funcțiilor de conducere ar urma să scadă semnificativ, de la 47 la 26, prin comasarea mai multor servicii și compartimente.

Proiectul, semnat de Ciprian Ciucu

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv atât reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 130 de posturi provenite în mare măsura din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit. Direcția Generala de Politie Locala și Control a Municipiului Bucure9ști a propus, în conformitate cu prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, se arată în referatul de specialitate al proiectului, semnat de primarul general Ciprian Ciucu.