Primele autobuze electrice turcești au sosit la Timișoara. Primăria plătește 40 de milioane de euro pe 44 de vehicule

Publicat: 27 12. 2022, 10:43
Actualizat: 27 12. 2022, 10:44
Foto: Facebook / Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că au fost livrate primele două autobuze electrice turcești, pe care le-a cumpărat administrația orașului de pe Bega.

„Primele două autobuze au ajuns în seara asta la Timișoara. Încă două sunt pe drum și le așteptăm să ajungă în câteva zile.

În ianuarie urmează probe și verificări tehnice, instruirea personalului, recepția și înmatricularea autobuzelor. Dacă nu sunt probleme tehnice, din februarie, vom putea circula cu ele”, a anunțat, luni, primarul Dominic Fritz.

Potrivit edilului, în total, sunt 44 de autobuze electrice cumpărate prin fonduri europene, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării.

Foto: Karsan.com

„Cu fonduri europene schimbăm toată flota de transport public: 150 de autobuze electrice, tramvaie și troleibuze”, mai spune edilul Timișoarei.

Autobuzele au lungimea de 18 metri

Cele 44 de autobuze electrice pentru Timișoara, având fiecare lungimea de 18 metri, costau inițial 162,3 milioane de lei cu tot cu TVA, împreună cu 15 stații de încărcare rapidă și 44 de stați de încărcare lentă.

Potrivit Opinia Timișoarei, prețul a ajuns în toamna acestui an la peste 193 de milioane lei cu TVA (39,4 milioane de euro).

Câștigătorul licitației pentru acest contract este firma Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AS din Turcia.